„Un milion de euro este prima pentru câştigarea trofeului. Şi jucătorii au o primă, probabil diferă în funcţie de jucător. Oricum, primele sunt foarte mari. Nu ştiu exact, nu mă interesează contractele jucătorilor. Cred că vor câştiga cel puţin 300.000 sau 400.000. Doar din partea clubului iau 200.000 de euro, plus ce mai dau şi ceilalţi oameni din club”, a declarat Reghecampf la Look TV.
Performanţa echipei lui Reghecampf va fi răsplătită şi de o companiei de parfurmuri din Arabia Saudită, care le va oferi cadou jucătorilor şi membrilor staff-ului tehnic parfumuri în valoare de circa 2.000 de euro de fiecare. Aceeaşi companie a anunţat că suporterii saudiţi vor beneficia de o reducere de 45% la parfurmuri timp de 24 de ore începând de joi.
Al Hilal s-a calificat aseară în finala Ligii Campionilor Asiei după ce a eliminat în semifinale formaţia Al Ain (Emiratele Arabe Unite), 3-0, în tur, şi 1-2, în retur.
În finală, Al Hilal va juca împotriva grupării Western Sydney Wanderers (Australia): turul, în deplasare, pe 25 octombrie, şi returul, acasă, pe 1 noiembrie.