„Bună tuturor! Mulțumesc mult pentru mesajele și urările incredibile venite din toată lumea. Înseamnă foarte mult pentru mine și familia mea”, scrie Eriksen pe Instagram.

Fotbalistul se află acum în afara oricărui pericol, dar medicii pun sub semnul întrebării viitorul carierei sale.

„Sunt bine, ținând cont de circumstanțe. Încă trebuie să fiu supus unor examinări la spital, dar mă simt bine. Acum o să-i încurajez pe băieții din echipa Danemarcei la următoarele meciuri. Rugați-vă cu toții pentru Danemarca! Toate cele bune, Christian”, a fost mesajul transmis de Eriksen, care a postat și o fotografie realizată pe patul de spital.

Eriksen s-a prăbușit brusc, în minutul 43 al partidei dintre Danemarca și Finlanda, de la Euro 2020, disputată la Copenhaga. Mijlocașul lui Inter Milano a fost resuscitat chiar pe gazon și dus cu ambulanța la spital.

Luni, în primul mesaj după incident, transmis prin agentul său pentru Gazzetta dello Sport, Eriksen le-a mulțumit celor care s-au temut pentru viața sa și i-a asigurat pe aceștia că nu se va da bătut.

Martin Boesen, medicul danezilor, a vorbit despre ce s-a întâmplat pe teren și a dat detalii despre clipele grele prin care a trecut Eriksen.

„Când am ajuns, respira. Dar situația s-a înrăutățit brusc. Nu mai avea puls. Am pornit masajul cardiac. Christian s-a agățat de viață. L-am readus printre noi și am vorbit cu el înainte de a-l transporta la spital”, a declarat medicul, potrivit Mail on Sunday.

În vârstă de 29 de ani, Christian Eriksen a câștigat titlul în acest sezon în Italia cu Inter Milano și e căpitanul naționalei Danemarcei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News