Ioan Andone urma să poarte în această seară a doua rundă de negocieri a zilei de azi cu conducerea de la Dinamo privind rezilierea înțelegerii. ”M-am văzut cu ei dimineață, mă duc să mă mai văd o dată. Nu este vorba despre bani. Nu stau cu forța la echipă”, a declarat Ioan Andone, pentru ”Libertatea”, în această seară, în jurul ore 18.20. Andone este pe cale să își încheie al treilea mandat la Dinamo, după cele din 2003-2005 și 2010-2011. Are în palmares un titlu, 3 Cupe ale României și o Supercupă a României.

Salariu de 15.000 de euro pe lună

Tehnicianul a pierdut de mult creditul conducerii, iar aseară urma să-și rezilieze contractul cu gruparea ”câinilor roșii”. Măcinat de conflictul permanent cu managerul Adrian Mutu (38 de ani), tehnicianul în vârstă de 56 de ani părea dispus să cedeze, însă nu o va face gratis, deși spune că nu banii sunt primordiali.

Doar clauza de reziliere îl mai ține pe Ioan Andone la Dinamo, club care a câștigat ultima oară titlul în 2007, cu Mircea Rednic pe bancă. În momentul în care a semnat contractul cu gruparea ”câinilor roșii”, Andone a primit un salariu de 15.000 de euro pe lună, semnificativ mai mare decât cel al predecesorului Rednic, dar i s-a stabilit și un obiectiv temerar: ocuparea unuia dintre primele două locuri în Liga 1, la finalul sezonului.

Sfârșitul erei gazului rusesc ieftin în UE. Consecințe și alternative pentru state membre
Recomandări
Sfârșitul erei gazului rusesc ieftin în UE. Consecințe și alternative pentru state membre

Clauză de 150.000 de euro

Dinamo a ieșit din cărți pentru intrarea în play-off, cu trei etape rămase de disputat din sezonul regular. Ratarea competiției pe care și-o dispută premianții Ligii 1 înseamnă o uriașă rușine pentru un club de talia ”roș-albilor”.
Țelul a fost compromis la Chiajna, iar Dinamo vede cum se îndepărtează play-off-ul, astfel că menținerea în funcție a ”Fălcosului” nu mai era rentabilă pentru niciuna dintre părți. Doar că, pentru a fi dat afară, Ioan Andone ar trebui, conform clauzelor contractuale, să primească o sumă compensatorie de 150.000 de euro. 
”Dacă mă dau afară, trebuie să-mi dea o casă! Dacă plec eu, trebuie să dau o casă”, explica tehnicianul, pe când nu era decis să abdice.

Susținut doar de Dănuț Lupu

După meciul de la Chiajna, de luni seară, dinamoviștii s-au mustrat singuri. Adrian Mutu a atacat la baionetă: ”Un dezastru total”. Andone a pus paie pe foc: ”Suntem cascadorii râsului”. Dănuț Lupu, scouter la Dinamo, a fost singurul de partea lui Ioan Andone. Fostul mijlocaș s-a luat în bețe cu conducerea, la ședința de ieri dimineață. Lupu nu i-a aprobat plecarea lui ”Ando”, în primă instanță: ”Dacă ar pleca, nu ar fi bine pentru cariera lui”!

Elogiu adus României de televiziunea americană CNN: „Nu au mai rămas multe locuri în Europa, dar România se apropie”
Recomandări
Elogiu adus României de televiziunea americană CNN: „Nu au mai rămas multe locuri în Europa, dar România se apropie”

Doar soluții interne

Soluțiile pe care Dinamo le are la îndemână în era post-Andone sunt toate interne. Cosmin Contra, Claudiu Niculescu și Vasile Miriuță cunosc clubul, doar Marius Șumudică ar veni doar din postura de fost rival. În cazul ultimului, aducerea la echipă ar însemna achitarea unei clauze eliberatorii de 150.000 de euro. Greu de crezut că Ionuț Negoiță va fi dispus să dea acești bani. ”Se dorește un șoc la echipă, acesta este motivul unei schimbări de antrenor în acest moment”, motivează șefii.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Cum să ai cearșafuri apretate fără să folosești fierul de călcat. Trucul viral te ajută să economisești timp și bani
FANATIK.RO
Cum să ai cearșafuri apretate fără să folosești fierul de călcat. Trucul viral te ajută să economisești timp și bani
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Cât vor plăti românii cu credite în funcţie de IRCC, din luna aprilie. Condiţiile ca rata să scadă
Observatornews.ro
Cât vor plăti românii cu credite în funcţie de IRCC, din luna aprilie. Condiţiile ca rata să scadă
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni
HOROSCOP
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI