Acest baraj se va disputa în premieră în sistemul semifinale și finală și va opune câștigătoarele de campionat din cele mai slab cotate ligi europene: FC Santa Coloma (Andorra), KF Drita (Kosovo), SP La Fiorita (San Marino) şi FC Lincoln (Gibraltar).

Malmo, care ar urma să întâlnească în premieră o echipă din România în competiţiile europene, a atins de două ori grupele Ligii Campionilor, în 2014 şi 2015. CFR Cluj va juca primul meci pe teren propriu, pe 24 sau 25 iulie, iar returul în deplasare, pe 31 iulie sau 1 august.

Edi Iordănescu, 40 de ani, e convins că ardelenii vor da peste Malmo în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor și spune că îi va urmări cu atenție pe suedezi în perioada de pregătire.

“Nu pot să spun că am avut noroc sau că am dat peste un adversar facil. Este o echipă care vine dintr-o competiție puternică, dar tot trebuie să culegem toate informațiile despre ei, despre profilul echipei, despre lot. Voi trimite pe cineva să-i vadă în cantonament. Nu vreau să etichetez lucrurile și să spun că suntem favoriți, dar suntem campioana României și trebuie să ne calificăm”, a declarat Edward Iordănescu, în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă.

Citiți și Essien, la CFR Cluj! Mijlocașul a câșigat Liga Campionilor cu Chelsea și cere cel mai mare salariu din toate timpurile pentru Liga 1

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News