Simona Halep a învins-o pe Catherine Bellis, după un prim set lejer și un al doilea mult mai complicat. Simona poate redeveni numărul 1 mondial dacă Wozniacki pierde azi cu Angelique Kerber.

Prima reacție a Simonei Halep după victoria cu Catherine Bellis: „Eu vreau doar să joc tenis”

„Sunt foarte mulțumită pentru acest început de an. E frumos să joc din nou semifinală aici la Doha. Am jucat cu o adversară puternică. A fost dificil pentru mine să închei punctele pentru că joacă foarte bine în apărare. Am servit bine, în special în ultimul game și am fost puțin mai agresivă.

Nu mă gândesc că voi deveni numărul 1 mondial la acest turneu, eu vreau doar să joc tenis, dar dacă e să se întâmple e foarte bine. Mă simt întotdeauna ca acasă cu acest public minunat”, a declarat Halep la TV Digi Sport.

Simona Halep i s-a plâns lui Andrei Pavel: „Mă doare”

Pe finalul partidei, înaintea ultimului game, Simona a cerut ajutorul lui Andrei Pavel, care a venit la scaunul acesteia, iar numărul 2 WTA s-a plâns că are dureri la picior.

Simona Halep:  Mă doare piciorul.

Andrei Pavel: Am văzut, am văzut. Folosește primul serviciu slice acum. Ia punct după punct şi încearcă să joci prima tu. Ştii că 90% vine un nou cross şi după aia poţi juca lung de linie. Încearcă să rămâi acolo. Dacă dă ea bine, dă bine. Acceptă chestia asta. Cross, lung de linie, cross, lung de linie.

S.H.: Dau prea drept.

A.P.: Da, dai drept, pentru că te ţine acolo. Ia punct după punct. Ai un plan, unde dai serviciul şi următoarea minge. Hai!”, a fost dialogul dintre cei doi.

CITEȘTE ȘI: 

EXCLUSIV/Mihaela Rădulescu îl aduce pe Felix în România! “Vrea neapărat să vină la un live, să mă vadă la muncă”

Urmărește-ne pe Google News