Românca aflată pe locul 2 în WTA şi a doua favorită a competiţiei americane a trecut de Danielle Rose Collins (SUA), o jucătoare care nu se află în clasamentul mondial!
„Rose Collins a jucat foarte bine. În seturile doi şi trei am fost peste adversara mea, am fost mai agresivă. Este dificil de jucat în primul tur, mai ales împotriva unei americance. Am încercat să gestionez bine această situaţie. Era evident ca publicul să ţină cu dversara mea, dar a fost fair-play”, a declarat Simona Halep, pentru Euro Sport2.
În turul II, constănţeanca o va întâlni pe slovaca Jana Cepelova (21 de ani), jucătoare aflată pe locul 65 în clasamentul WTA.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
FANATIK.RO
Acestea sunt zodiile care vor încheia toamna excelent. Marian Golea a spus cine poate face bani frumoși: „O duce cel mai bine”
GSP.RO
Daniel Bîrligea s-a bucurat alături de iubită, după victoria din Liga Națiunilor. Moment emoționant la finalul meciului
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Observatornews.ro
Cine este câştigătorul marelui premiu de la Loto 6 din 49. Norocosul şi-a ridicat premiul de peste 9,58 milioane de euro
HOROSCOP
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas