Steaua a fost acuzată de acţionarul majoritar de la Dinamo că l-a corupt pe Ştefan Bărboianu să trădeze în derby-ul de duminică seară. Valeriu Argăseală, preşedintele Stelei, a oferit prima replică din partea campioanei.
„Am văzut declaraţiile lui Negoiţă. Să spună clar tot ce a aflat sau să se ducă direct la autorităţi să declare ce ştie, nu să arunce fumigene d-astea! Acuzaţia e foarte gravă şi trebuie dovedită. Nu e corect să pună în umbră prestaţia Stelei prin astfel de acuzaţii. Sunt problemele lor interne. Să şi le rezolve fără să implice numele Stelei! A zis că nu e prima dată când Bărboianu i-ar fi trădat. Păi, atunci de ce l-au mai folosit? Cum îl mai ţii la echipă? Şi s-a folosit în alt context şi de ce a spus Mititelu că ar fi trădător. El a zis în contextul în care Bărboianu a plecat de la Craiova, nu că ar fi făcut altceva. Mai mult, de ce i-a desfăcut contractul de muncă înainte să spună lucrurile astea? Putea să zică: «Stai, domne, eşti salariatul meu! Să mergem până la capăt!». A fost o declaraţie studiată. A spus «Ştiu cine, ştiu unde, ştiu cât». N-a spus clar: «Cineva de la Steaua i-a dat bani lui Bărboianu!». Nu putem să-l dăm în judecată, pentru că n-a spus direct că Steaua l-ar fi mituit pe Bărboianu. Poate vine şi zice după aia că alt nebun i-a dat bani pentru că a vrut să piardă Dinamo. Să spună clar tot ce ştie!”, a declarat Valeriu Argăseală, în exclusivitate, pentru Sportnews.ro.