recuperare, dupa accidentarea suferita in meciul cu Debrecen, din Cupa UEFA. Altfel, la primul antrenament condus, luni seara, de Hagi, a lipsit Ov. Petre, care a fost invoit pentru a fi acasa, in tara, cu ocazia zilei de nastere.
in alta ordine de idei, „Star” a scris in editia de ieri ca, daca Hagi nu va avea rezultate pozitive in cele opt meciuri pe care Galatasaray le mai are de disputat in acest sezon, conducerea clubului turc ii va rezilia contractul pe doi ani si jumatate si-l va aduce ca director tehnic pe Jean Amadou Tigana.
Cotidianul „Hurriyet” considera ca misiunea lui Hagi la Galatasaray va fi „usoara si grea. Nimeni nu are nici un cuvant de spus in ceea ce priveste cariera de fotbalist a lui Hagi. Sa fii antrenor este insa altceva, iar cand ne intoarcem in trecut, vedem ca Hagi nu prea a avut succes in aceasta meserie”. Hurriyet crede ca tehnicianului roman „ii va fi usor deoarece cunoaste bine echipa Galatasaray si, pe de alta parte, ii va fi greu deoarece Cim Bom nu mai este intr-o forma foarte buna, asa cum era in perioada in care Gica Popescu, Suat, Emre, Okan si Hakan sukur faceau parte din aceasta echipa”.
„Fanatik” sustine ca postul de director tehnic la Galatasaray reprezinta o sansa de afirmare pentru Hagi: „E o alegere buna? Nu se stie daca aducerea lui Hagi este o decizie buna, insa un lucru este cert: Galata nu poate ajunge mai rau decat e acum”.
„Un nou imparat pentru palat”, a titrat cotidianul „Milliyet”, folosind in acest titlu jumatate din cuvantul Galatasaray, Saray, care inseamna palat. „Noul imparat!”, a titrat si cotidianul „Turkiye”, care scrie ca ziua de luni, cand Hagi a semnat contractul cu Galatasaray, a fost una istorica pentru gruparea turca.
„Aksam” a subliniat ca avantajul aducerii lui Hagi la Galata e reprezentat de faptul ca romanul isi doreste foarte mult sa obtina performante: „Pentru cei care sunt foarte atenti, Hagi nu e prea diferit de Terim, in ceea ce priveste caracterul. El poate transforma, prin ambitie, nereusitele de la reprezentativa Romaniei si de la Bursaspor in castig, deoarece nu Galatasaray are nevoie de el, ci el are nevoie de Galata”, scrie „Aksam”.
Hagi a condus luni seara primul antrenament, ieri programand doua sedinte de pregatire. „Regele” e tentat sa-l coopteze in staff-ul tehnic si pe antrenorul de portari Zoltan Iasko. De asemenea, Gica a anuntat ca italianul Mercouri va fi fizioterapeutul echipei.