Victor Pițurcă și Lucian Sânmărtean au promisă o primă uriașă în cazul în care echipa lor, Al Ittihad, câștigă Cupa Campionilor Arabiei, singurul trofeul intern pe care formația celor doi români și-l mai poate trece în palmares în acest sezon, informează digisport.ro. În campionat, Al Ahli a cucerit deja titlul, iar în Cupă formația românilor a fost eliminată de Al Ahli în semifinale.
Sâmbătă, Al Ittihad joacă pe teren propriu în semifinalele Cupei Campionilor Arabiei, cu AL Nasr, în vreme ce în a doua semifinală se întâlnesc primele două clasate în campionat, Al Hilal și Al Ahli. Jucătorii lui Pițurcă nu au primă pentru accederea în finală, ci doar pentru cucerirea trofeului.
O primă uriașă, conform presei saudite. Astfel, în cazul în care câștigă finala, fiecare jucător primește câte 100.000 de riyali, aproximativ 25.000 de euro, air tehnicianul dublu acestei sume. Și asta în condițiile în care trofeul e al treilea ca importanță în Arabia Saudită, iar câștigarea lui nu asigură prezența în vreo competiție continetală.
Pițurcă și Al Ittihad luptă de asemenea și pentru calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor Asiei. Joacă ultimul meci din grupă cu Sepahan, în deplasare, și dacă învinge, coroborat cu victoria a lui Lokomotiv Tashkent în fața celor de la Al Nasr (Emirate), iese din grupă de pe locul al doilea.