Înaintea marelui meci din preliminariile Euro 2016 dintre România şi Ungaria, care va avea loc în această seară, pe ”Arena Națională”, de la ora 19.00, jurnaliştii au jucat meciul lor, unul la fel de încins, însă lipsit de orice fel de incidente.

După un îndemn la pace şi toleranţă făcut de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, şi câteva vorbe amicale ale şefilor celor două delegaţii (n.r. – ”selecționerul” jurnaliștilor tricolori este Dumitru Graur), cele două echipe – uşor supraponderale – au început jocul.

Români erau favoriţi în această partidă, mai ales că mulţi dintre titulari abia reveniseră din Tunisia, unde și-au apărat titlul suprem la Olimpiada Media, după o finală încinsă cu Liban, scor final 3-2.

Jurnaliştii noştri câştigaseră clar și precedentul duel cu maghiarii, scor 6-2, înaintea partidei de anul trecut, România – Ungaria 3-0, din preliminariile pentru Cupa Mondială din Brazilia.

Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, echipa română a contat şi pe serviciile lui Miodrag Belodedici. Fostul mare internaţional, căruia maghiarii i-au solicitat interviuri înainte de partidă, a dominat jocul la mijlocul terenului.

Ziariştii români au sărbătorit victoria FOTO: Maris Dăscăliuc

Ziariştii români au sărbătorit victoria FOTO: Maris Dăscăliuc

Nicușor Dan este noul președinte al României. Rezultate finale alegeri prezidentiale 2025, conform BEC
Recomandări
Nicușor Dan este noul președinte al României. Rezultate finale alegeri prezidentiale 2025, conform BEC

Ca şi anul trecut, înaintea meciului din preliminariile CM 2014, Asociaţia Presei Sportive (APS) a luat iniţiativa organizării unei noi întâlniri între jurnaliştii români şi cei unguri, dar nu la masa presei, ci pe gazon! Confruntarea a avut loc azi, de la ora 11.00, pe terenul de lângă Alexandreea Club Fitness & Spa (Bulevardul Basarabia nr. 37-39), aflat în imediata apropiere a Arenei Naţionale. ”Presarii” tricolori” au bătut cu 4-2. Așa să fie și diseară, în jocul din preliminariile Euro 2016

Selecționata tricoloră, revenită de la Olimpiada Internațională Media (acolo unde și-a apărat titlul olimpic, 3-2 în finala cu Liban) a rămas în posesia trofeului “Iosif Petschovschi Friendly Cup”. Jucătorul de origine română, poreclit “Ciala”, a evoluat atât în campionatele Românei şi Ungariei, cât şi în echipele reprezentative ale celor două ţări! Jurnaliștii români au bătut cu 4-2, golurile fiind marcate de Cristian Vlad (DigiSport), Mihnea Totann (FRF), Iulian Anghel (Adevărul) și Radu Maxim (Digi24). Din lot au mai făcut parte Adi Dobre (Eurosport), Cătălin Cârnu și Robert Sișcă (Radio România Actualități), Romeo Chiriac (APS) sau Liviu Hagieșteanu (B1).
Accidentat în Tunisia, Mihai Toma (Libertatea) nu a putut evolua în ”derby”.

Discursul victoriei ținut de Nicușor Dan, după ce matematic a devenit președintele ales al României
Recomandări
Discursul victoriei ținut de Nicușor Dan, după ce matematic a devenit președintele ales al României

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a acceptat să dea lovitura de începere a partidei.

Reprezentativa APS a jurnaliştilor români a cucerit titlul balcanic în 2013, la Buşteni şi medalia olimpică de aur la Olimpiada din Tunisia, ediţia 2014.

Ultima întâlnire dintre selecţionatele ziariştilor din cele două ţări vecine, disputată anul trecut tot la Bucureşti, s-a încheiat cu scorul de 6-2 pentru gazetarii români. Anterior, în august 2009, cele două formaţii s-au întâlnit la Budapesta, pe stadionul „Ferenc Puskas”, înaintea partidei câştigate de tricolori cu scorul de 1-0 şi s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.

Conform înţelegerii, în formaţiile celor două echipea putut juca şi un fost fotbalist. Din echipa României a făcut parte Miodrag Belodedici (FRF), iar director tehnic este Dumitru Graur (preşedinte APS).

1

Alegeri Prezidențiale  – turul 2rezultatele finale BEC pentru președinția României!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Cum a apărut Ion Țiriac la vot. Accesoriul ieftin care l-a dat de gol și care a stârnit un val de comentarii. Reacțiile au explodat, România s-a împărțit iar în două tabere
Libertateapentrufemei.ro
Cum a apărut Ion Țiriac la vot. Accesoriul ieftin care l-a dat de gol și care a stârnit un val de comentarii. Reacțiile au explodat, România s-a împărțit iar în două tabere
Adevărul pur despre România divizată: cine mai poate uni națiunea și cum? Argumentele inatacabile ale unui expert ANALIZA
Adevarul.ro
Adevărul pur despre România divizată: cine mai poate uni națiunea și cum? Argumentele inatacabile ale unui expert ANALIZA
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
Elle.ro
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Unica.ro
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Rezultate finale alegeri prezidenţiale 2025. Nicuşor Dan este noul preşedinte al României
Observatornews.ro
Rezultate finale alegeri prezidenţiale 2025. Nicuşor Dan este noul preşedinte al României
Horoscop 19 mai 2025. Balanțele au nevoie de un motiv solid pentru a menține armonia din propria existență și a evita noi frustrări
HOROSCOP
Horoscop 19 mai 2025. Balanțele au nevoie de un motiv solid pentru a menține armonia din propria existență și a evita noi frustrări

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI