În prima zi au păşit pe arene şi trei români, însă bilanţul, din păcate, nu ne este favorabil. Singura jucătoare care ne-a bucurat cu o victorie a fost Monica Niculescu, locul 32 WTA, care a trecut la capătul unui maraton de 3 ore şi şase minute, de franţuzoaica Alize Cornet, locul 85 WTA, 5-7, 6-0, 6-3.
În turul II, Niculescu va da piept cu o altă jucătoare din Franţa, Pauline Parmentier, locul 73 WTA. Cele două s-au mai întâlnit de trei ori până acum, iar românca este în avantaj, 2-1.
Victor Hănescu (90 ATP) a fost învins categoric de germanul Tobias Kamke (98 ATP), în trei seturi reuşind să câştige doar cinci game-uri în faţa neamţului, scor 2-6, 1-6, 2-6.

Simona Halep (57 WTA) a pierdut şi ea în faţa mai puţin titratei argentinience Paula Ormaechea (194 WTA), în trei seturi, scor 1-6, 6-3, 5-7.

Halep şi Hănescu vor primi pentru participarea pe tabloul principal de la Melbourne câte 20.000 de dolari.
La noapte, vor intra în arenă alte trei românce. Sorana Cîrstea (60 WTA) o va înfrunta pe favorita publicului, australianca Samantha Stosur (6 WTA), chiar pe arena Rod Laver. Alexandra Dulgheru (66 WTA) va lupta şi ea cu una dintre cele mai titrate jucătoare din ultimii ani, rusoaica Vera Zvonareva (7 WTA), în timp ce Irina Begu (41 WTA), aflată la debutul ei la Melbourne, o va întâlni pe spaniola Carla Suarez Navarro (58 WTA).
De asemenea, Alexandra Cadanţu, numărul 109 WTA, o va întâlni tot în această noapte pe italianca Roberta Vinci, locul 25 WTA.
Australian Open este primul turneu de Mare Şlem al anului şi este dotat cu premii în valoare totală de 11.806.550 de dolari.

 
 

Urmărește-ne pe Google News