”Am vizitat până acum 27 de judeţe şi am simţit că oamenii vor o schimbare şi misiunea mea cea mai importantă, înainte de funcţia aceasta, e aceea de a face o legislaţie permisivă pentru toate sporturile, pentru a se putea investi coerent în sport, fie că e vorba de infrastructură, de legislaţie fiscală, fie de Legea sportului, a educaţiei ori de taxe. Acesta este obiectivul major, de unde pleacă absolut totul. Fără acest lucru nu putem să dezvoltăm fotbalul juvenil, nici celelalte categorii. Un al doilea lucru important de care este nevoie se referă la recredibilizarea fotbalului în România. Am fost la un nivel înalt, după care am scăzut, ceea ce a făcut ca oamenii să nu-şi mai dorească să investească în fotbal. De aceea, atât eu, cât şi colegii mei, printre care Cristi Chivu şi Dorinel Munteanu, am simţit nevoia să ne întoarcem în fotbalul românesc pentru a da ceva înapoi”, a declarat Ionuţ Lupescu.

În opinia fostului internaţional român, o altă problemă o reprezintă baza, fundamentul pe care să se sprijine fotbalul.

”Putem să ne calificăm la Euro 2020, dar eu nu cred că am rezolvat nimic pentru că problemele rămân aceleaşi şi de aceea cred că trebuie să lucrăm la bază. Acesta este unul din obiectivele noastre principale, să creştem, să dezvoltăm copiii juniori. Desigur, un asemenea proiect durează între patru şi opt ani, dar nu ne e frică de muncă. Este de datoria noastră să încercăm acest lucru. Eu cred că cei cu care ne-am întâlnit au înţeles mesajul pe care vrem să-l transmitem”, a precizat Ionuţ Lupescu.

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

Sportul, asociat cu educația și sănătatea

După cum afirmă candidatul la şefia FRF, în România trebuie format un grup mare de lucru, alcătuit din specialişti din Ministerul Finanţelor, al Educaţiei, al Tineretului şi Sportului, din Asociaţia primarilor, după care trebuie pornit un lobby, pentru că se aşteaptă ca cineva din sport să vină cu un plan strategic. Lupescu este de părere că sportul trebuie asociat cu educaţia şi cu sănătatea şi, de aceea, va trebui ca toate aceste forţe să se unească, astfel încât, planul naţional de dezvoltare să fie o prioritate pentru România în următorii zece ani.

Prezent la Reşiţa alături de Ionuţ Lupescu a fost şi Dorinel Munteanu, care este convins că, dacă va câştiga şefia FRF, Lupescu va schimba ceva în fotbalul românesc. Susţinerea sa şi a celorlalţi colegi este una necondiţionată, spune Dorinel Munteanu.

”Ionuţ este pregătit pentru a deţine această funcţie. Are în spate mulţi ani de management, de sport, aşa că sper că va fi votat”, spune Dorinel Munteanu.

La fel de mult crede în reuşita lui Ionuţ Lupescu şi Cristian Chivu, care l-a însoţit la Reşiţa. Acesta susţine că Lupescu are experienţa necesară şi puterea de a schimba soarta fotbalului românesc.

Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei
Recomandări
Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei

”Sunt aici pentru că eu cred în Ionuţ şi în capacitatea lui de a pune în practică tot ceea ce a învăţat în atâţia ani de experienţă pe care a acumulat-o, din punct de vedere administrativ, ca să nu mai vorbesc de cea acumulată din punct de vedere sportiv, el fiind un sportiv de excepţie, un exponent al unei generaţii care ne-a făcut pe toţi mândri şi care ne-a dat posibilitatea să creştem cu modele. Este un om deosebit care sunt convins că va schimba în bine soarta fotbalului românesc. Suntem dispuşi la muncă, la a pune în practică noi proiecte şi a schimba ceea ce trebuie schimbat în sport, începând cu legislaţia. Suntem aici pentru că înţelegem acest fenomen şi ştim paşii pe care trebuie să-i urmăm înspre marea performanţă’, a subliniat Cristi Chivu.

Şi primarul municipiului Reşiţa, Ioan Popa, este convins că Ionuţ Lupescu va câştiga lupta pentru şefia Federaţiei Române de Fotbal, mai ales că a făcut parte din ”generaţia de aur”, care este şi acum aproape de sufletul românilor.

”Ionuţ Lupescu se află într-un periplu în ţară şi îi mulţumim că a ales să ne viziteze şi pe noi, însoţit fiind şi de Cristi Chivu, care s-a întors puţin acasă, şi de Dorinel Munteanu, omniprezent la Reşiţa, chiar dacă mai pleacă din când în când pentru vreun contract. Revenind la Ionuţ Lupescu, trebuie să spun că pentru mine a fost o mare bucurie vestea că va candida la conducerea Federaţiei Române de Fotbal. Eu fac parte din milioanele de români care au trăit într-o perioadă în care au cunoscut gloria generaţiei de aur, care a făcut ca România să fie egalul oricui. Îmi doresc ca şi cei care le urmează lor, copiii noştri, să aibă şansa să trăiască asemenea evenimente, asemenea emoţii. O avem şi pe Simona Halep acum şi s-a văzut ce mult contează pentru o naţiune exemplele de urmat, adevărate repere”, a precizat primarul municipiului Reşiţa, Ioan Popa.

Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”
Recomandări
Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”

În judeţul Caraş-Severin nu sunt multe voturi, doar cinci, însă, de multe ori, acestea pot face diferenţa, susţine Ioan Popa.

Adunarea Generală de alegeri a Federaţiei Române de Fotbal a fost convocată de Comitetul Executiv pentru data de 18 aprilie 2018, ora 11,00. Două sute cincizeci şi şapte de membri afiliaţi au drept de vot la alegerile pentru şefia FRF din 18 aprilie, funcţie pentru care până acum şi-a mai depus candidatura preşedintele în exerciţiu, Răzvan Burleanu.

Conform Statului FRF, termenul limită pentru depunerea dosarelor de candidatură este cu 15 zile înainte de data alegerilor.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI