Primele declarații ale lui Fernando Hierro, selecționerul Spaniei la Campionatul Mondial de fotbal Rusia 2018. Vineri, derby-ul cu Portugalia, din grupa B
Primele declarații ale lui Fernando Hierro, selecționerul Spaniei la Campionatul Mondial de fotbal Rusia 2018. Directorul sportiv al echipei Spaniei devenit miercuri selecţioner a declarat că nu putea spune nu ofertei şi a precizat că nu a ezitat să „accepte frumoasa provocare” de a conduce ”La Roja” la Cupa Mondială de fotbal din Rusia după demiterea lui Julen Lopetegui.
„Este o frumoasă provocare, pasionantă. Circumstanţele sunt cele care sunt, iar eu accept această responsabilitate cu curaj, considerând că avem un grup de jucători care au muncit doi ani pentru acest Mondial. Am fost director sportiv mai multe luni şi înţeleg bine că toţi jucătorii visează la asta, deci nu puteam să-i dezamăgesc. Aveam trei opţiuni: să spun nu, să plec şi am ales-o pe a treia, să fiu prezent. Nu aş fi putut spune nu, pentru că nu mi-aş fi iertat asta niciodată”, a afirmat Hierro.
„Eu cred că ne înşelăm dacă vom continua să ne gândim la trecut şi nu la viitor. Cunoaştem circumstanţele, dar trecutul este trecut. Putem să vorbim zile despre această chestiune, dar acum trebuie să fim curajoşi, să mergem înainte. Avem un grup fantastic, un staff fantastic şi am venit aici pentru a rivaliza. Suntem aici pentru a disputa Cupa Mondială, este o oportunitate pe care nu o ai decât la patru ani. Iată prioritatea noastră, să concentrăm pe aspectul sportiv. Trebuie să fim focalizaţi asupra Portugaliei”, a adăugat el.
Fernando Hierro, fostul fundaş şi căpitan al clubului Real Madrid, a fost numit în funcţia de selecţioner al Spaniei, conform deciziei luate miercuri de Federaţia spaniolă de fotbal la câteva ore după demiterea, la Krasnodar, a lui Julen Lopetegui, care marţi a semnat pentru Real Madrid.
Hierro, 50 de ani, care din noiembrie 2017 ocupa postul de director sportiv al naţionalei Spaniei, va conduce campioana mondială din 2010 la turneul final al Cupei Mondiale 2018 din Rusia.
Ca jucător, Hierro a evoluat 14 sezoane la Real Madrid cu care a câştigat 5 titluri, 3 trofee de Liga Campionilor şi 2 în Cupa Intercontinentală.
Spania face parte din Grupa B la CM 2018 şi va întâlni Portugalia vineri, la Soci, după care va juca împotriva Iranului (20 iunie, Kazan) şi a Marocului (25 iunie, Kaliningrad)
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!