Primele impresii ale grecului Katsikas despre Dinamo. Fundașul elen Giorgos Katsikas a ajuns în cantonamentul lui Dinamo din Slovenia și a vorbit, pentru Dolce Sport, despre impresiile pe care și le-a făcut despre ”câini”.

”Dinamo este un club mare, colegii m-au primit de parcă jucam aici de 3-4 ani. Am cunoscut deja staff-ul, antrenorii, preparatorii fizici, toţi au fost foarte amabili cu mine, sper să avem o colaborare bună. Dinamo e o provocare mare pentru mine, pentru că nu am jucat foarte mult în anii trecuţi. Sper să mă regăsesc aici, voi încerca să ajut echipa să-şi atingă obiectivele”, a spus stoperul elen.

Legat de copniția fizică, Katsikas spune că nu sunt probleme: ”Sunt ok, mă simt bine, dar, desigur, am nevoie de antrenamente pentru a putea ajunge la un nivel bun ca să joc”.

”Dinamo are fani nebuni, am văzut câteva filmuleţe pe Youtube. Poate că nu sunt ca fanii lui PAOK, care sunt chiar săriți. Dacă ştiţi fotbalul grec, în special PAOK! Ştiu, deasemenea, că antrenorul Cosmin Contra a jucat aici, la fel şi managerul general Adrian Mutu”

Citiți și Amicalele de joi ale echipelor românești: Viitorul s-a distrat. Dinamo îi calcă-n picioare pe ”verzele” de la Verzej

Poate ești interesat și de Cine sunt militarii care au murit în accidentul din Argeș. Doi dintre ei au fost în misiuni în Afganistan

 
 

Urmărește-ne pe Google News