Potrivit informațiilor preliminare, două ar fi fost caluzele din cauza cărora aparatul de zbor s-a prăbușit în Calabasas, California.
În primul rând, se vorbește despre condițiile improprii de zbor. Conform oficialităților, ceața era foarte densă, motiv pentru care elicopterele LAPD au fost menținute la sol.
”În această dimineață niciunul dintre elicopterele noastre nu a părăsit solul din cauza vremii”, a precizat Josh Rubenstein, purtător de cuvânt al Poliției din Los Angeles, pentru CNN.
În plus, vizibilitatea a frost redusă și din cauza unor nori de fum, cauzați de niște incendii localizate în apropierea locului unde s-a produs tragedia.
A doua cauză se referă la o posibilă eroare de pilotaj. Elicopterul în care s-a aflat Bryan funcționa de aproape 30 de ani (construit în anul 1991).
Cu toate acesta, aparatul de zbor Sikorsky S-76B este considerat unul dintre cele mai sigure elicoptere, din punct de vedere al siguranței zborului, dar anchetatorii iau în calcul o eroare umană.
Această eroare umană ar fi putut însă apărea din cauza unei posibile defecțiuni tehnice a aparatului de zbor construit în 1991.
Kobe Bryant a murit pe 26 ianuarie 2020, împreună cu fiica lui cea mare, Gianna, în vârstă de 13 ani.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!