Performanța lui Cătălin Câmpeanu este una istorică, după ce nici un român nu a reușit să acceadă în ultima fază a probei de mai bine de șapte ani. La finalul celor 100 de metri, atletul de 29 de ani a reușit să oprească cronometrul la 10,44, după ce în semifinală a reușit să alerge în 10,29.
Alina Rotaru a reușit să termine finala de la săritura în lungime tot pe locul șapte, asta după ce s-a menținut până aproape de final pe locul al patrulea. Cu o săritură de 6,55 m, reușită în cea de-a treia încercare, Rotaru a fost întrecută de alte șase concurente și a terminat finala în a doua jumătate.
Mâine, Marian Oprea va concura în finala de la triplusalt, programată de la ora 21.10. Alți români care vor concura mâine sunt Mirela Lavric care va alerga în semifinalele de la 800 m și Andreea Ogrăzeanu, care va încerca să-și asigure o poziție în semifinalele de la 200 m.