Jucătorii de la CSU Craiova au vizitat joi stadionul pe care vor reînnoda marile performanțe europene, informează site-ul oficial al clubului.

Legendarii Craiovei Maxima au retrăit clipele de glorie, de acum trei decenii, când pe vechiul Central erau îngenuncheate marile forțe ale Europei. Gheorghiță Geolgău și-a adus aminte: „Este visul fiecăruia dintre noi să ajungem pe acest nou stadion al Craiovei. Din păcate pentru cei din generația mea nu vom mai juca decât la deschidere, probabil va fi un remember. Că tot suntem în martie, în urmă cu 33 de ani, s-a realizat una dintre cele mai mari performanțe ale fotbalului craiovean – treceam de Kaiserslautern și ne îndreptam spre semifinalele Cupei UEFA. Vechiul Central era arhiplin cu ore bune înainte de începerea meciurilor, iar eu sper ca rezultatele pozitive pe care le va obține Universitatea să aducă din nou, în tribune, peste 30.000 de suporteri. Copiii care vin din urmă visează să joace aici, iar eu le urez din suflet să fie an de an în cupele europene, iar suporterii să fie mândri de echipă“.

Actualul căpitan al Științei, Valentin Iliev, vrea să reînnoade tradiția: „Va fi un stadion senzațional. Toți știm că în Craiova oamenii iubesc foarte mult fotbalul. Să dea Dumnezeu ca pe acest stadion să ne batem pentru titlu. Pe un astfel de stadion și teren moralul va fi mai mare. Iar cu suporterii în tribune vom fi foarte puternici“.

Directorul tehnic al Universității, Daniel Mogoșanu, câștigător al ultimului event pe Central, știe cât de mult va conta susținerea celor mai frumoși suporteri din România pe noua arenă: „Așteptăm cu nerăbdare ca stadionul să se finalizeze, sunt convins că și suporterii își doresc o astfel de arenă, iar atmosfera va fi incendiară. Sincer, îmi pare rău că nu mai sunt jucător să pot evolua pe noua arenă. De actuala locație mă leagă multe amintiri frumoase, câștigarea campionatului, meciuri în cupele europene. Sunt sigur că noua arenă îi va motiva mai mult pe jucători și va crea o emulație mișcării sportive din Craiova“.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News