• 13 iunie, ora 19.00 – Austria – Macedonia de Nord
  • 17 iunie, ora 16.00 – Ucraina – Macedonia de Nord
  • 21 iunie, ora 19.00 – Ucraina – Austria

Peste 60%, aproximativ 7.800, dintre spectatorii care vor fi prezenţi la fiecare dintre primele trei meciuri găzduite de Arena Naţională vor fi străini, a anunțat joi, 10 iunie, managerul de proiect din partea FRF în cadrul Comitetului de organizare a turneului final al EURO 2020, Florin Şari, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

El a explicat însă că proporţia se va inversa la cel de-al patrulea meci de la Bucureşti, cel din optimile de finală, deoarece există un interes ridicat din partea suporterilor români. Pe 28 iunie, pe Arena Națională va juca locul 1 din grupa F (Portugalia, Franța sau Germania), cu locul 3 din grupa A, B sau C. La acest meci va fi permis accesul publicului până la 50% din capacitatea tribunelor Arenei Naţionale, circa 27.000 de spectatori.

Cum se face accesul spectatorilor pe Arena Națională la meciurile de la EURO 2020

„Este cel mai important eveniment organizat de Bucureşti din totdeauna. Avem informaţii că ponderea străinilor care vor veni la cele trei meciuri din faza grupelor este de peste 60%. Deci din cele aproximativ 13.000 de locuri de la fiecare meci, în proporţie de 60-65% vor fi ocupate de cetăţeni străini. Interesul pentru meciul din optimile de finală este foarte mare însă din partea românilor. Astfel că proporţiile se inversează puţin pentru ultimul meci. Aşadar Bucureştiul va avea de câştigat”, a spus oficialul.

Stadionul este pregătit şi aproape în totalitate schimbat, a precizat Alexandru Cândea, manager operaţional al EURO 2020 la Bucureşti.

„O să fiţi şocaţi când veţi intra în interior şi veţi vedea cum s-a transformat pentru acest eveniment festiv. Sper ca la finalul celor patru meciuri să ne bucurăm de un eveniment care va rămâne în istoria fotbalului românesc”, a explicat Alexandru Cândea.

Programată iniţial în 2020, competiţia a fost amânată pentru 2021 ca urmare a pandemiei de coronavirus. EURO 2020, ediţie aniversară, care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021.

Cele 11 oraşe sunt: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Sevilla (Spania).

Programul complet al competiției, aici.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

 
 

Urmărește-ne pe Google News