Personalul medical al ambelor echipe a intervenit imediat pe teren pentru a-i acorda îngrijiri fotbalistei, iar reacția rapidă a staff-ului a determinat arbitrul să arate cartonașul alb celor doi doctor.
A fost pentru prima oară în istoria fotbalului când a fost arătat cartonașul de culoare albă pe terenul de joc.
Cartonașul alb este un semn de apreciere pentru cei ce dau dovadă de sportivitate, de fair-play pe parcursul meciului.
Momentul a fost întâmpinat cu aplauze de cei 15.000 de spectatori aflați pe stadionul Estadio da Luz.
As equipas médicas de Benfica e Sporting receberam cartão branco após assistirem uma pessoa que se sentiu mal na bancada 👏 pic.twitter.com/ihin0FAlJF
— B24 (@B24PT) January 21, 2023
Când poate arăta arbitrul cartonașul alb
Potrivit regulamentului federației lusitane, parte a unei inițiative recente a FIFA, cartonașul alb poate fi arătat unui jucător, membru al staff-ului, oficial al echipei și chiar și unui suporter, pentru a evidența un comportament de fair-play.
Un jucător poate primi cu un cartonaș alb dacă recunoaște o infracțiune comisă de el sau de unul din coechipieri, ajută arbitrul să îndrepte o decizie greșită, recunoaște valoarea adversarului sau își ajută unul dintre adversari într-o situație în care acesta are nevoie.
De asemenea, un oficial al unei echipe poate primi cartonaș alb dacă încurajează echipa să-și ajute adversarii când au nevoie, ajută arbitrul să îndrepte o decizie greșită sau recunoaște valoarea adversarului.
Și un suporter sau un grup de suporteri poate primi cartonașul alb dacă demonstrează o atitudine civilizată sau susține pozitiv și cu fair-play una sau chiar ambele echipe.