Dacă fraţii său, mai cunoscutul Jerome, şi George, au ales să joace pentru Germania. Kevin evoluează pentru „Black Stars”. Devenit celebru după ce l-a accidentat pe Michael Ballack, scoţându-l din naţionala nemţilor pentru Mondial, Kevin e înrudit după mamă cu Helmut Rahn, campion mondial în 1954. În documentele oficiale, el se numeşte doar Kevin Boateng, dar s-a botezat şi „Prince” în onoarea ţării africane. Kevin are 13 tatuaje, cel de pe biceps fiind: „Aici este Africa şi Ghana tatălui”. Are trei maşini, un Lamborghini, un Hummer şi un Cadillac.
Au dedicat victoria victimelor inundaţiilor
Conform Accra Mail, fotbaliştii ghanezi au dedicat victoria cu SUA victimelor inundaţiilor care au lovit ţara. Deja 11 persoane şi-au pierdut viaţa. Mii de case s-au dărâmat din cauza diluviuului din zona capitalei şi din centrul ţării. Deşi a declarat stare de necesitate, şeful statului, John Atta Mills, şi vicepreşedintele John Mahama au fost la meciul cu SUA!
Gyan: „Pentru Africa”
Asamoah Gyan (24 de ani), atacantul lui Rennes, autorul golului care a adus victoria Ghanei în meicul cu SUA, scor 2-1, a declarat că fotbaliştii ghanezi au făcut ca toată Africa să fie mândră de ei după calificarea în sferturile competiţiei: „Sunt cel mai fericit om de pe pământ. Am făcut toată Africa mândră, nu doar Ghana”.