”Dacă aș fi în 2015, nu, nu m-aș mai dopa, fiindcă se poate câștiga și fără. Dar dacă m-aș duce înapoi în 1995, când dopingul era peste tot, foarte probabil aș face același lucru”, a spus Armstrong.
Americanul a explicat de ce ar proceda astfel: ”Mi-ar fi plăcut să putem concura om versus om, doar cu pâine și apă, dar nu era posibil”.
Organizatorii Turului Franței au decis să nu acorde nimănui titlurile retrase din palmaresul lui Armstrong, iar fostul ciclist nu e de acord cu acest lucru: ”Ca fan al ciclismului, cred că trebuie să fie un câştigător al acelor titluri”.
Mai mult, Lance a încheiat cu o declarație șocantă: ”Eu cred că eu am câştigat acele Tururi!”.