„Probabil ca sunt tot un tradator”

este macinat de dorul de casa. „Spre deosebire de acum patru ani, Ion Tiriac nu a mai avut ce sa mai inventeze pentru a ma opri sa joc la Atena. Dar probabil ca, in opinia dansului, raman tot un tradator”, isi incepe povestea fostul international roman. in varsta de 32 de ani, pe care i-a implinit la 28 iunie, Bogdan e unul dintre cei mai bine cotati jucatori din campionatul italian, acolo unde a ajuns in 1996. „M-am transferat imediat dupa Atlanta, unde am participat cu nationala Romaniei. Era normal sa doresc sa fac pasul acesta, deoarece campionatul din Italia e printre cele mai puternice din lume”, explica Bogdan. Din momentul in care a ales sa joace in „Cizma”, viata i s-a schimbat radical. „Am renuntat la facultate, unde eram student in anul 3 la ANEFS. De asemenea, am pierdut si gradul de locotenent pe care-l aveam jucand la Steaua. Cel mai rau e ca nu imi mai vad familia decat maximum doua saptamani pe an. si de foarte multe ori ma apuca dorul de casa”, spune Bogdan. Initial, nu a avut nici un moment intentia de a evolua pentru nationala Italiei, care e una din cele mai puternice. Nici nu avea cum, deoarece nu avea cetatenie. La putina vreme dupa ce a ajuns in Peninsula, Rath a cunoscut-o pe Francesca Conti (32 de ani). Desemnata, ani la rand, cel mai bun portar din lume la polo feminin, aceasta se afla la Catania, fiind colega de club cu romanul. Cei doi s-au vazut, s-au placut si, in doi ani, mai precis in septembrie 1998, s-au casatorit. „Este o femeie extraordinara. Ne completam perfect si ne intelegem foarte bine”, spune Bogdan. El si Francesca alcatuiesc aici, la Atena, singurul cuplu din delegatia Italiei. „Chiar daca suntem sot si sotie, aici trebuie sa respectam regulile impuse. Fiecare locuieste impreuna cu coechipierii. Ne intalnim la masa sau in timpul liber, prin sat”, spune Rath. Tot in satul olimpic, Bogdan s-a intalnit cu cativa sportivi romani cu care a fost coleg la Atlanta. „M-am intalnit cu Marian Simion si cu fetele de la floreta. Am stat mult timp impreuna, am mai povestit, a fost foarte placut”. El a jucat ultima oara pentru Romania in 1999, la Europene, unde „tricolorii” au terminat pe locul noua. „Apoi mi-am luat cetatenia italiana si am sperat ca voi fi lasat sa joc pentru tara de adoptie la Sydney. Am fost dezamagit cand m-au refuzat, pentru ca, desi as fi jucat pentru Italia, reprezentam poloul romanesc. Eu si acum, cand sunt prezentat in Italia, sunt prezentat ca roman naturalizat. Nu am uitat niciodata de unde am plecat”. Debutul in Squadra Azzurra s-a produs in 2001, cand a devenit vicecampion european. Acum, este titular in „Settebello”, unde poarta numarul 11, si este unul din cei doi jucatori de mana stanga din echipa. „Este o mare diferenta intre poloul italian si cel romanesc. Acolo se investesc foarte multi bani, in timp ce acasa nu avem nici macar un bazin acoperit de 50 m in care sa ne antrenam. Eu sper ca, prin numirea lui Vlad Hagiu in functia de selectioner, baietii sa revina sus, unde le este locul”, a mai spus Bogdan, care mai pastreaza legatura cu fostii coechipieri romani. „in Italia, cel mai apropiat sunt de Robert Dinu, de Moldvai, de Totolici, de Georgescu. in total, in ultimul campionat, am fost sapte romani care am evoluat in Italia. Deci poloul romanesc are resurse”.