În urma înfrângerii la scor, trupa românului, deținătoarea titlului din Emiratele Arabe Unite, a ajuns pe locul 7, la nu mai puțin de 13 puncte de lider și la 9 de poziția a 3-a, care asigură participarea în Liga Campionilor Asiei.

Situația este dramatică, fiindcă șefii lui Al Ahli nu pot să accepte decăderea din acest sezon. Formația pornea drept mare favorită la cucerirea unui nou trofeu, iar acum nici atingerea podiumului nu mai pare realizabilă.

În aceste condiții, al-jazirah.com scrie că managementul lui Al Ahli vrea să renunțe la Cosmin Olăroiu, însă încearcă să ajungă la o înțelegere cu românul. În cazul în care îl dau afară, trebuie să îi achite o sumă mare de bani drept despăgubire.

După înfrângerea de vineri seara, jucătorii au părăsit stadionul pe ieșirea secundară, pentru a scăpa de fanii furioși și de jurnaliști.

Singurul om care s-a prezentat la conferința de presă a fost Olăriu, care s-a menținut ferm pe poziție:

„Antrenorii sunt responsabili pentru orice înfrângere. Totuși, jucătorii au fost obosiți atât fizic, cât și mental. Consider că munca mea mai poate aduce lucruri bune la Al Ahli, nu îmi dau demisia.”, a spus fostul antrenor al Stelei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News