Situația nu este la fel pentru toată lumea. Vedetele echipei, Budescu, Alibec, Lunj junior și Găman, sunt cu banii la zi, patronul giurgiuvenilor temându-se ca nu cumva să nu-și depună memoriu și să plece liberi de contract. Și antrenorul Marius Ninel Șumudică este plătit bine, iar pe lângă obligația de a antrena echipa, are obligația să țină echipa în priză, mobilizată, făcând atmosferă bună într-un lot cu jucători neplătiți.

Foamea o fac tot necăjiții. Masorii au salariu de 3.000 de lei, dar nici pe acela nu l-au văzut de mai bine de o jumătate de an. Aceștia au fost tăiați și de la prime. De asemenea, li s-a tăiat și porția de mâncare. O masă, aceștia o luau înainte la club.

Cel care taie și spânzură este Petre Buduru, care este nașul lui Ioan Niculae, patronul aflându-se după gratii în acest moment. ”Cui nu-i convone, e liber să plece”, a anunțat Buduru.

 
 

Urmărește-ne pe Google News