După ce cei trei români prezenţi în marea finală Superkombat a anului, Andrei Stoica, Bogdan Stoica şi Amansio Paraschiv şi-au învins adversarii înainte de limită, cei peste 5.000 de spectatori, dintre care aproape jumătate români stabiliţi în peninsulă, așteptau să îl încuraje și pe Cătălin Moroșanu în lupta contra lui Ron Sparks.

Doar că, după ce au creat o atmosferă demnă de marile partide de fotbal din lume, românii nu au apucat să se bucure și de meciul lui Cătălin Moroșanu, după ce adversarul său, „Monstrul” Ron Sparks, a căzut de pe scenă la prezentarea oficială şi şi-a rupt piciorul. Ieşeanul a făcut însă o promisiune solemnă: anul viitor se va întoarce în Italia pentru a lupta, cel mai probabil la Torino.

Ultimul eveniment pus în scenă de promoţia condusă de Eduard Irimia a încheiat în stil mare al patrulea sezon de Superkombat. La o săptămână după ce s-au înghesuit la urnele de vot pentru a-şi alege preşedintele, românii din Diaspora s-au înghesuit şi la casele de bilete, iar la ora începerii galei, organizatorii au anunţat că evenimentul va debuta cu casa închisă. Inclusiv mesele VIP, cele mai scumpe, fuseseră epuizate de acum două săptămâni. Încă de la sosirea la arenă, fraţii Stoica şi Moroşanu şi-au făcut cu greu drum spre vestiare. Sute de fani şi-au dorit să aibă ca amintire o poză alături de aceştia. Spectatorii s-au încălzit la meciul lui Cristian Milea, care a luptat în deschidere, pentru ca la prezentarea oficială sala să se cutremure de-a dreptul. Ropote de aplauze şi scandarea „România! România!” i-a făcut pe italienii din sală să se gândească de două ori înainte de a-şi da seama dacă sunt încă în Italia sau arena a fost teleportată la Bucureşti.

La finalul galei de la Monza, Eduard Irimia, președintele Superkombat, a dezvăluit că există negocieri avansate pentru ca primul eveniment al sezonului 2015 să aibă loc la Torino. „Vom încerca şi de această dată să avem mai mulţi români în gală, iar Moroşanu va lupta cu siguranţă, vrea să îşi respecte promisiunea făcută acum la Monza”, a dezvăluit promotorul, care a ţinut să mulţumească miilor de români care au fost în sală.

Anul viitor, Superkombat intenţionează să își continuie planul de expansiune globală și să organizeze evenimente în oraşe precum Londra, Madrid, Amsterdam şi Bruxelles, dar să şi menţină brandul Local Kombat în România. „Îmi doresc să aduc penultima gală a anului la Bucureşti, e o concurenţă grea cu alte oraşe, dar sper să putem realiza asta”, a afirmat Eduard Irimia.

 
 

Urmărește-ne pe Google News