Federația Local – Kombat – România a primit personalitate juridică în mai 2011 şi a fost condusă de către impresarul Marian-Eduard Irimia (preşedinte), Leonardo-Eduarth Limboșeanu (vicepreşedinte) şi Ciprian Alexandru Sora (membru), nume cunoscute în lumea sporturilor de contact. Pe plan fiscal, situația este critică, scoate în evidență o dezvăluire a portalului supervizor.ro.

Moldovenii au de recuperat 78.809,80 lei

Federația condusă de promotorul Irimia nu a depus nicio declaraţie la Fisc şi nici nu a fost ţinută contabilitatea federaţiei. Totul a ieșit la iveală după ce Primăria Piatra-Neamţ, în anul 2014, a dat în judecată Federația Local – Kombat – România, iar Tribunalul Neamţ (instanţa de apel) a decis, pe 7 iulie 2016, că organizaţia condusă de Eduard Irimia trebuie să achite suma de 78.809,80 lei, cu titlu de despăgubiri.

Suma respectivă nu a fost achitată, astfel că Direcția Taxe și Impozite a municipiului Piatra-Neamț a solicitat insolvența debitorului, iar Tribunalul Ilfov a admis cererea și a dispus deschiderea procedurii de insolvență. Apoi, a urmat treapta următoare, falimentul.
Promotorul Eduard Irimia, litigiu cu Fiscul și cu Primăria din Piatra-Neamț. Reacția lui Chitic și cum se apără impresarul

Administratorul judiciar desemnat, devenit ulterior lichidator judiciar, practicianul Artemis Legal Insolvency SPRL (Diana Rădulescu), s-a ocupat de procedură şi s-a străduit să afle ce este cu această federaţie şi ce activitate a desfăşurat.

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
Recomandări
De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

Lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii de faliment, iar instanţa ar putea lua o decizie în acest sens la termenul de mâine, 5 septembrie 2018.

Chitic nu știe nimic. În 2014, primar era ”Pinalti”

”Libertatea” a încercat să obțină un punct de vedere și de la Primăria din Piatra-Neamț, prin edilul Dragoș Chitic.

”Nu știu despre ce este vorba, dar dacă îmi trimiteți un mail cu informațiile despre caz, îl dau mai departe, la Departamentul Juridic, pentru lămuriri. Nu eram primar în 2014, când s-a semnat contractul. Eram însă primar în 2016, când spuneți că federația domnului Irimia a fost acționată în judecată de către instituția noastră”, ne-a precizat, telefonic, primarul Chitic. Curios, chiar și după litigiul cu Irimia, nemțenii continuă să organizeze gale de lupte. Pe 19 octombrie, când în ring va apărea și Andrei Stoica, va avea loc, în Piatra-Neamț, Dynamite Fighting Show.

Acum patru ani, primarul orașului de sub Pietricica era vestitul Gheorghe Ștefan – ”Pinalti”. În prezent, acesta este după gratii. Gheorghe Ştefan, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ a primit pe 29 iunie sentinţa defintivă într-un proces care a început în urmă cu trei ani.

Magistraţii de la Curtea de Apel Bacău au pus punct celui mai vechi proces pe procurorii DNA i l-au intentat lui Gheorghe Ştefan, zis Pinalti. După trei ani şi jumătate, fostul primar de Piatra Neamţ a fost condamnat prin sentinţă definitivă la 3 ani şi 3 luni de detenţie şi a pierdut prin confiscare peste 3 milioane de lei.

În dosarul numit generic ”Strongmontaj”, Gheorghe Ştefan a fost acuzat de spălare de bani şi operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia.

Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv
Recomandări
Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv

”Nu fug de plata sumei”

”În 2011, am făcut o asociație sportivă, ca să putem fi organizați. Nimeni n-a dat bani în asociație, așa că nu puteam să aduc doar eu bani de-acasă. Asociația a avut o singură acțiune, cu Primăria din Piatra-Neamț, apoi a murit. Atunci, trebuia să primim de la Primărie, conform contractului, 30.000 de euro, care erau bani vărsați de sponsori locali în bugetul instituției, dar ne-au dat doar 78.000 de lei. Pinalti a avut probleme la Primărie, a intrat Curtea de Conturi peste el, iar asociația s-a trezit că trebuie să prezinte decontul pentru suma din contract. Dar eu cum puteam închide decontul, dacă nu am primit toată suma, 30.000 de euro?

Procesul a fost pierdut pentru că juristul nu s-a mai dus la termene, iar eu eram plecat din țară. Nu fug de plata sumei, ci am cerut insolvența pentru că nu era activitate în asociație. Se prezintă tendențios faptul că aș fi avut activitate intensă în firmă, lună de lună, și am fentat Fiscul. Îmi asum suma de 78.000, pe persoană fizică, apoi mă voi îndrepta și eu împotriva asociației, a juristului, a… În concluzie, eu am făcut gala de la Piatra-Neamț, dar n-am primit toți banii conform contractului”, ne-a declarat Irimia, care spune că n-a depus bilanțul contabil, care se face anual, pentru că nu avea contabil, asociația neavând activitate!

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
FANATIK.RO
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI