„Sunt mulțumit de grup, de felul cum s-a comportat în perioada de pregătire. Bineînțeles, nu suntem la 100% pentru că a fost scurtă această perioadă, dar suntem încrezători. Mai avem cinci meciuri grele și avem nevoie de puncte pentru a ajunge în play-off, acolo unde vom avea șansa să ne batem cu cele mai bune echipe. Încă ne bucurăm că suntem pe primul loc, să vedem cât va dura. În primul meci întâlnim Dinamo, o echipă de tradiție. Noi cum Dinamo am avut mereu meciuri bune. Sperăm să fie un meci frumos, pentru că și Dinamo și noi marcăm mult. Așa că eu cred că va fi un meci interesant în care se vor marca multe goluri. Într-adevăr, Dinamo are atuuri importante, meciul va fi greu, dar și noi suntem buni. Și de la noi au plecat jucători, nu doar de la ei, vom vedea ce va fi, e prea devreme să tragem concluzii. Dar să nu uităm că Dinamo a arătat bine în tur, a bătut Steaua”, a spus Hagi.
Tehnicianul susține că la echipa sa nu există presiune în lupta pentru titlu, dar recunoaște că și-ar dori să rămână pe prima poziție a clasamentului până la finalul campionatului. „Încă suntem pe primul loc și cu noi e mai greu. Nu mai suntem acea echipă tânără, am prins și noi ceva experiență și suntem din ce în ce mai puternici. Sper să rămânem la nivelul pe care l-am arătat în prima parte a sezonului și chiar să evoluăm mai bine. Îmi doresc să fim mai buni decât în play-off-ul din sezonul trecut. Acum avem o medie de vârstă mai mică și sper să dăm un randament mai bun, suntem pregătiți să demonstrăm. Noi suntem singura echipă care nu are presiune, pentru că nu suntem obligați să câștigăm neapărat. E adevărat, suntem pe primul loc și vrem să îl păstrăm. Va fi foarte greu, însă ne dorim să fim cei mai buni. Vrem să îi batem pe toți ca să ne respecte. Oricum, nu întâmplător Viitorul este pe primul loc”, a afirmat el.
Referitor la terenurile afectate de condițiile meteo pe care se va juca în următoarea perioadă, Gheorghe Hagi a declarat că se discută prea mult pe acest subiect, deși lucrurile importante din fotbalul românesc sunt altele. „Noi ne plângem mult. Ne place să ne plângem. Eu nu mă plâng, trebuie să ne adaptăm la orice fel de teren, să jucăm indiferent de condiții. Trebuie să luptăm chiar și pe gheață, nu contează, și adversarul joacă pe același teren. Când jucam noi ce terenuri erau? Dar atunci luptam. Din păcate e mult cancan. În loc să vorbim despre lucruri importante, despre cum se face un buget de club, de unde să luăm bani pentru fotbal, vorbim despre terenuri proaste și ne certăm între noi. Din păcate nu discutăm de ce în străinătate multinaționalele vin și investesc în fotbal, iar noi ne chinuim și suntem obligați să vindem jucătorii ieftin ca să supraviețuim”, a explicat el.
Gheorghe Hagi este mulțumit de noile achiziții
Hagi s-a arătat mulțumit de jucătorii transferați în această pauză competițională. „Sunt mulțumit de noile achiziții, atât Vlad Morar, cât și Neluț Roșu se pliază pe jocul nostru. Sper să dea randament și să crească din ce în ce mai mult. Roșu a venit pentru că trebuie înlocuit Răzvan Marin, un jucător cu o mare importanță la echipa noastră. Iar Morar are un talent pur, rămâne să aibă randament și constanță în joc. Apoi mai avem în lot lângă noi cinci jucători de la grupa 98. Perioada de transferuri nu s-a închis, vom vedea dacă va mai fi nevoie de ceva”, a adăugat tehnicianul.
Antrenorul este de părere că Belgia este un campionat unde jucătorii români pot crește pentru a ajunge ulterior la cluburi mari din Europa. „Belgia are un campionat de un nivel foarte bun, unde cresc jucători și îi furnizează mai departe cluburilor mari din Europa. La fel cum era Olanda, doar că acum Belgia stă mai bine. Orice jucător român pleacă în Belgia ne reprezintă pe noi toți, fotbalul nostru, și asta e foarte bine. Sperăm ca ei să demonstreze acolo. Belgienii sunt deștepți, ne-au văzut și ne-au luat (n.r. — jucătorii). Ați văzut că Marin a intrat imediat”, a spus Hagi.
Mijlocașul spaniol Dani Lopez va fi lăsat să plece liber de contract, a anunțat tehnicianul. „Noi suntem deschiși la plecări. Dacă pleacă un jucător, am altul la fel de bun în spate. Iar pe Dani Lopez îl lăsăm să plece liber oriunde. Am discutat cu el și i-am zis să își caute echipă. Poate să plece la Dinamo, poate să plece și la Barcelona, eu mă țin întotdeauna de cuvânt”, a adăugat Hagi. Dani Lopez a disputat 12 partide în acest campionat pentru FC Viitorul în Liga I.
Echipa de fotbal FC Viitorul întâlnește, sâmbătă, de la ora 20,00, în deplasare, formația Dinamo, într-o partidă contând pentru etapa a 22-a a Ligii I.