La doar doua ore dupa plecarea Stelei, fostul antrenor al trupei din Ghencea a sosit la acelasi hotel unde va sta cu actuala sa echipa, Dnepr Dnepropetrovsk.
Abordat de ziaristii romani cu “Ce mai faci?”, Oleg s-a scuzat grabit. “In engleza, va rog. A trecut mai mult de un an de cand nu mai sunt la Steaua si am uitat cuvintele romanesti pe care le stiam”. Cand i s-a spus ca stelistii tocmai plecasera, ucraineanul a parut dezamagit. “Imi pare rau ca nu mi-am intalnit fostii jucatori. Poate data viitoare o sa ma vad cu ei. O sa le spun ca mi-a placut sa-i vad jucand in Liga Campionilor”. Politicos, dar detasat, Protasov a lasat impresia ca nu s-a mai interesat de fosta lui echipa. Informat ca Steaua va juca impotriva Sevillei in Cupa UEFA, Oleg a tinut sa-i incurajeze pe “ros-albastri”. “Steaua o sa aiba intotdeauna sansa ei, indiferent cu cine ar juca”. Apoi s-a retras, lasand in urma un aer elegant si distant, de om care nu-si tine amintirile la buzunar.