Fiul fostului dictator Nicolae Ceauşescu, Valentin (67 de ani), trăieşte alături de soţie şi de fiica lui într-o vilă superbă de la marginea Capitalei. Numai că imobilul nu este al lui, ci i-a fost cedat de socrul său. Are o pensie de 2.000 de lei şi speră ca din vânzarea tablourilor recuperate de la stat să îşi rotunjească veniturile.
Valentin Ceauşescu, cel care s fost protectorul Stelei în perioada în care roș-albaștrii au reușit să câștige Cupa Campionilor Europeni (1986), a avut ultima apariţie publică la funeraliile avocatei Paula Iacob, în urmă cu trei luni, după o perioadă în care nimeni nu mai ştia absolut nimic despre el. Zgârcit în declaraţii, răvăşit şi palid, fiul fostului dictator s-a strecurat prin mulţime şi a sudat ţigară de la ţigară.
Am aflat că Valentin Ceauşescu are multe motive să fie îngrijorat, şi asta pentru că situaţia lui financiară nu este pe cât de roz şi-ar dori. El a reuşit să recupereze jumătate din bunurile confiscate părinţilor lui, majoritatea obiecte de artă, însă probabil nu a reuşit să vândă mai nimic din ele. Aşa se face că şi-a găsit un “sponsor”, care a avut grijă ca atât lui, cât şi soţiei şi fiicei sale să nu le lipsească nimic.
N-a vrut să-şi plătească amenda
Este vorba despre socrul lui, Constantin Dună, un fost mare bancher care a lucrat ca director pentru mai multe bănci. “El nu mai are decât pensia de vreo 2.000 de lei, iar când fosta soţie a cerut să rămână în casa lui din Bucureşti, el a fost nevoit să se mute cu Roxana (n.r. – soţia actuală), iar socrul lui i-a dat vila de lângă Bucureşti. El nu a avut niciodată bani mulţi, aşa cum a crezut lumea, dar când a văzut că pierde toate procesele, şi bani inclusiv, s-a retras de tot. Acum nici nu vrea să mai iasă din casă”, a declarat pentru Libertatea prieten foarte apropiat al acestuia.
Valentin Ceauşescu a ţinut cu dinţii de bani şi în cazul unei banale amenzi de circulaţie pe care a primit-o anul trecut din partea Inspectoratului de Poliţie Ilfov. S-a războit un an cu poliţia în instanţă doar ca să nu o plătească, iar recent a primit o decizie în favoarea lui.