Comentatorii Costi Prună şi George Mihail Pârvan au fost obligaţi să-şi exercite profesia în condiţii improprii, la un pupitru amenajat în mijlocul suporterilor echipei gazdă, ei fiind astfel permanent expuşi reacţiilor necontrolate ale unor aşa-zişi fani. În timpul transmisiei, cei doi reporteri ai canalului Digisport au fost înjuraţi, scuipaţi şi chiar bruscaţi.

George Pârvan a comentat meciurile de la Baia Mare.

 

Municipalitatea oraşului Baia Mare şi cele două cluburi-gazdă implicate în organizarea meciurilor, HCM (la feminin) şi HC Minaur (la masculin), erau obligate să ia toate măsurile pentru a asigura integritatea celor doi comentatori, mai ales că existau antecedente în ceea ce priveşte instigarea suporterilor băimăreni faţă de canalul Digisport.

Astfel, pe 12 martie a.c., într-un editorial-opinie publicat de emaramures.ro cu titlul ”O fi Bucureşti capitala ţării, dar capitala handbalului e Baia Mare. Rusinică, Digi sport. Ruşinică!”, jurnalista Annamaria Somay scrie: ”(…) şi cei de la Digi merită să fie huliţi când mai calcă în polivalenta băimăreană! Pentru că au îndrăznit să mintă cu neruşinare publicul român, promovând o informaţie neadevărată”.

În aceeaşi lună martie, pe data de 15, Digisport a prefaţat meciul din Liga Campionilor HCM Baia Mare – Viborg, ce urma să se desfăşoare în aceeaşi zi, printr-o serie de interviuri realizate de la faţa locului, cu persoane implicate în fenomen. Dintre jucătoarele echipei gazdă a fost desemnată să vorbească Melinda Geiger. Aceasta şi-a început însă discursul printr-un atac la persoană, ce l-a vizat pe comentatorul Costi Prună: ”Nu mi se pare normal ca un prezentator ca şi tine să îţi baţi joc de echipa asta în faţa tuturor. Ştiu! Tu ţii cu CSM! Eu tot ce îmi doresc de la tine este să fii corect în egală măsură cu HCM şi CSM… Te deranjează chestia asta? Mă bucur!”.

Ţinând cont de aceste antecedente, cluburile gazdă şi municipalitatea Baia Mare ar fi trebuit să ia măsuri sporite pentru protejarea celor doi jurnalişti. Aparatul de protecţie, format din doi bătrânei timoraţi, a fost însă extrem de firav.

În consecinţă, considerând că gazetarii Costi Prună şi George Pârvan şi-au îndeplinit în condiţii de deplină obiectivitate şi cu deplin profesionalism sarcinile de serviciu, Asociaţia Presei Sportive din România solicită scuze publice adresate canalului Digisport şi personal celor doi comentatori din partea celor două cluburi de handbal din Baia Mare şi roagă Federaţia Română de Handbal să ia măsuri pentru ca astfel de incidente să nu mai aibă loc.

De asemenea, APSR face un apel la întreaga comunitate a gazetarilor sportivi din ţară pentru unitate în faţa agresiunilor de tot felul care se produc tot mai des, în timp ce ziariştii se află la locul lor de muncă, în săli şi stadioane. Solicităm tuturor ziariştilor sportivi solidaritate, fiind conştienţi că în cazul în care asemenea situaţii se vor repeta, însăşi meseria noastră se află în pericol!”, informează Consiliul APSR.

 
 

Urmărește-ne pe Google News