Comunicatul, precum și câteva poze făcute în apropierea intrării la Casa Fotbalului, organismul decizional în fotbalul românesc.
”Calificarea României la Campionatul European din 2016 reprezintă, aparent, o presiune majoră cu privire la calitatea tehnico-tactică a echipei și, în consecință, Federația Română de Fotbal a decis să naturalizeze jucători străini din Liga I în regim de urgență, pentru un plus de valoare. Un demers total greșit, din punctul nostru de vedere, al suporterilor din cadrul proiectului Uniți sub Tricolor.
Naturalizarea jucătorilor străini în vederea integrării lor în lotul naționalei României nu înseamnă altceva decât o soluție artificială la problemele echipei, cu implicații nefaste pe termen lung. Recurgerea la o astfel de acțiune conduce, inevitabil, la suprimarea șanselor de afirmare a tinerelor talente, agravând și mai mult problema centrelor de juniori, centre în care investiția din partea FRF este aproape inexistentă.
În fapt, cauza principală a deficitului de jucători de la națională rezidă în lipsa talentelor autohtone care, la rândul ei, este un rezultat al interesului tot mai scăzut al Federației Române de Fotbal cu privire la promovarea jucătorilor tineri. Campionatul românesc este deja suprapopulat de stranieri, iar dacă se va începe și naturalizarea acestora, atunci juniorii noștri vor pierde tot mai mult teren în fața lor, nemaiavând nicio șansă de a-și construi cariera în România.
Contextul expus mai sus este doar una dintre marile probleme cu care se confruntă fotbalul românesc și, în continuare, Federația alege să mascheze aceste probleme prin diverse artificii – în cazul de față, naturalizarea străinilor. Naționala de fotbal a României a fost, este și ar trebui să fie în continuare exclusiv a românilor, iar noi, suporterii prezenți la fiecare meci, nu suntem de acord cu naturalizările nici măcar la nivel de soluție extremă, pentru că este total nefiresc ca din reprezentanta unei anumite țări să facă parte jucători de alte naționalități. Mai mult decât atât, luăm poziție față de încercarea FRF de a mușamaliza lipsurile generate de un interes tot mai scăzut pentru tinerii jucători români”.
Pentru România, doar români! Fără străini în națională!
Uniţi Sub Tricolor – 10.11.2015