„Am avut privilegiul să antrenez cel mai bun jucător din istoria fotbalului. Meciul cu Clermont, de sâmbătă, va fi ultimul al lui Leo pe Parc des Princes și sper să aibă parte de o atmosferă călduroasă.

Anul acesta, Messi a fost o piesă importantă în echipă. Criticile la adresa lui nu sunt justificate. Când ai un sezon cu Campionatul Mondial la orizont și ai 21 de goluri și 20 de pase decisive… El a fost mereu acolo pentru noi. Un privilegiu să fiu alături de el!”, a declarat Galtier, conform AS.com.

Leo Messi a venit gratis la PSG, în august 2021, după plecarea de la Barcelona și a jucat 74 de meciuri în competițiile oficiale pentru echipa pariziană, marcând 32 de goluri și 35 de asisturi.

Messi a obținut 3 trofee la PSG, printre care două titluri și Supercupa Franței.

Acum, starul argentinian pleacă de la PSG liber de contract.

Unde va ajunge Messi

Joan Laporta, președintele Barcelonei, îi oferă lui Messi 25 de milioane de euro (13 milioane net), contract pe două sezoane. Dar Barcelona trebuie să obțină 200 de milioane (reducerea masei salariale, vânzări de jucători) pentru a respecta fair-play-ul financiar.

Într-un interviu pentru TV3, Xavi, actualul antrenor al catalanilor și fostul coechipier al lui Messi a declarat că „Întoarcerea lui Messi la Barcelona depinde 99% de el. Dacă vrea să revină, Barca va face totul pentru a-l aduce înapoi”. 

Alte surse indică Arabia Saudită ca destinație. Daily Telegraph scria că afacerea e dirijată de statul saudit (care îi plătește și 30 de milioane anual pentru promovarea turismului), nu de un club anume.

Autoritățile de la Riad, cu sprijinul total al prințului moștenitor Mohammed bin Salman, i-au propus 400 de milioane de euro anual. Dacă el și familia sa acceptă, atunci Al-Hilal ar fi prima echipă pe listă. 

Impresarul Marco Kirdemir a confirmat pentru ziarul Marca această variantă. Vorbind de „o ofertă chiar mai mare, de 600 de milioane”. În opinia agentului, „Leo nu va reveni în vară la Barcelona”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News