Courtois a apărat execuțiile lui Bahebeck și Thiago Silva. Portarul belgian al lui Chelsea a și înscris golul decisiv și a adus victoria împotriva PSG-ului cu 6-5.
Campioana Franței din ultimii trei ani a făcut o ofertă imensă pentru Cristiano Ronaldo, portughezul de la Real Madrid, în valoare de 120 de milioane de euro. Ar fi cea mai mare sumă plătită de un fotbalist în istorie. Tot lusitanul deține recordul: în 2009, a plecat de la Man. United la ”albi” pe 92.000.000 de euro.
Potrivit AS, care citează publicaţii din Orientul Mijlociu, preşedintele PSG, Nasser Al-Khelaïfi, s-a întâlnit cu şeful Realului, Florentino Perez, în 4 iulie, la Doha, pentru a discuta despre transferul lui Ronaldo, însă spaniolul ar fi refuzat oferta clubului francez. Cristiano Ronaldo, în vârstă de 30 de ani, are contract cu Real Madrid până în 2018.
Șeicii care conduc echipa pariziană şi șefii lui Manchester United au ajuns la un acord pentru transferul lui Angel Di Maria la echipa din capitala Franţei, anunţă cotidianul LEquipe, care notează că gruparea de pe Parc des Princes va plăti în schimbul argentinianului 65 de milioane de euro.