Ovidiu Stanga, fostul antrenor al Universitatii Craiova, a negociat, saptamana trecuta, cu patronul alb-albastrilor, Adrian Mititelu, preluarea unei functii administrative in club. Dupa discutii, Stanga si Mititelu au baut palma, fostul international urmand sa ocupe functia de director executiv.
Totusi, cei doi au amanat numirea in functie pentru saptamana aceasta, Stanga plecand in Olanda pentru a urmari partida de tineret dintre tara gazda si Romania, ce a avut loc ieri. Fostul tehnician al alb-albastrilor a participat la o petrecere a celor de la PSV Eindhoven, vinerea trecuta, unde i s-a propus o functie la clubul olandez.
‘Cei de la Eindhoven m-au invitat vineri seara la un dineu, unde au sarbatorit faptul ca au primit premiul pentru cel mai bine organizat club din Olanda la nivel de juniori si apoi mi-au transmis sa vin sa discutam preluarea unei functii in cub.
Si Craiova trage de fostul international
M-am dus luni la discutii si mi-au propus functia de director al centrului de copii si juniori, plus sa antrenez o grupa de juniori republicani’, ne-a declarat Stanga. Totusi, acesta a anuntat ca nu stie ce sa faca: ‘Cei de la Eindhoven mi-au lasat timp sa ma hotarasc, chiar si mi-au zis ca pot incepe munca de cand doresc eu, dar mi-e gandul si la Universitatea. Voi decide saptamana aceasta, cel mai probabil vin la meciul cu Gloria Buzau de vineri si vad ce fac. Ma tenteaza si functia de la Universitatea, dar si ce mi-au propus olandezii. Cu sufletul as alege Craiova, iar ca perspectiva de viitor as merge la Eindhoven’, a spus fostul international.