intamplare. in timp ce eram antrenorul Romaniei, am avut o oferta de a prelua echipa nationala a Arabiei Saudite. Am declinat atunci propunerea lor, pentru ca nu puteam pleca in acel moment, iar ei se cam grabeau. in primavara acestui an, omul din federatia saudita cu care purtasem discutiile m-a pus in legatura cu Al Ittihad, care cauta antrenor. Desi doream o pauza, oferta sauditilor a fost de nerefuzat”. Iordanescu mai spune ca „nu a fost o decizie usoara sa plec de la prima reprezentativa, a fost o mare deceptie, dar imi revin, asta este viata antrenorilor”. in ceea ce priveste schimbul de generatii de la lot, Puiu crede ca „doar Piturca poate rezolva aceasta chestiune, trebuie sa i se dea credit, sa fie ajutat. Noi avem deja tineri in echipa. Eu i-am promovat pe Dica, Bratu, Ghionea, Plesan sau Mitea”.
Altfel, maine seara, pe General il asteapta unul dintre cele mai importante meciuri ale carierei sale: finala Cupei Campionilor din tarile arabe, echivalentul Champions League in zona. in prima mansa, echipa lui a invins cu 2-0 in deplasare pe tunisienii de la Sfaxien.

 
 

Urmărește-ne pe Google News