La eveniment s-au înscris peste 150 de jucători, iar pe lângă echipa bazei militare de la Deveselu, au mai fost prezenți sârbii de la Dzakovi 3×3, campionii circuitului Sport Arena Streetball din 2017. Aceștia s-au impus și de această dată, după o finală cu Rapid București și au încasat cecul în valoare de 4.500 de lei.

CSO Voluntari, cu vicecampioana națională Anca Șipoș în echipa, a câștigat competiția la categoria Open Feminin și a oferit și cea mai bună marcatoare a turneului, Andra Ionescu, care a totalizat 22 de puncte în cele trei partide disputate. Echipa din Voluntari se află la prima prezență în competiția feminină, după ce băieții au deschis calea cu trei participări în acest sezon.  

Pe lângă premiile oferite, campionii au fost răsplătiți cu inedite trofee realizate din ceramică de către maestrul în olărit Ionel Cococi din Vadastra.

Superbet Caracal Streetball a adunat la start nu mai puțin de 32 de echipe de copii și juniori, din totalul celor 56 înscrise, iar Leii București au fost din nou în top la categoriile baby și sub 14 ani, la fel ca și la turneele precedente.

Cupa Mondială 2018 de baschet 3×3. Tricolorii, o victorie și trei eșecuri

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News