Prin convocarea în premieră la naţionala mare a României, puştiul minune al tricolorilor a intrat sub lupa agenţiei internaţionale de presă Reuters. Prestigioasa agenție, citată de agerpres.ro, remarcă includerea în lotul convocat pentru meciul din preliminariile Euro 2016 cu Irlanda de Nord (14 noiembrie) şi pentru cel amical cu Danemarca (18 noiembrie) a „adolescentului George Puşcaş, un atacant de 18 ani care a impresionat la echipa de tineret a Inter Milano, înscriind 14 goluri în 6 meciuri în acest sezon şi care este debutant în selecționata de seniori”.
”Totuşi, subliniază Reuters, Puşcaş nu este cel mai tânăr jucător din reprezentativa României. În mai, fundaşul echipei Viitorul Constanţa, Cristian Manea, 16 ani, a jucat 90 de minute în meciul câştigat cu 1-0 contra Albaniei, într-un amical. Federaţia Română de fotbal a nominalizat 14 fotbalişti care joacă în străinătate, incluzându-l şi pe mijlocaşul de la Volin Luţk, Eric Bicfalvi, care a fost convocat pentru prima oară. Echipa va fi completată cu jucători din campionatul intern, care vor fi chemaţi după etapa din week-end-ul viitor”.
Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Libertatea vă urează Paște Fericit! Trimite și tu mesaje de Paște celor dragi în aceste zile de sărbătoare!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Nu și ei! Erau atât de frumoși împreună! Încă o DESPĂRȚIRE zguduie lumea mondenă, chiar înainte de Paște. Și-au spus ADIO după 2 ani de relație
Viva.ro
Cum arată casa în care locuiește George Simion. Are un apartament de 50 de metri pătrați, decorat în alb și gri și multe fotografii înrămate, iar un detaliu în mod special le-a atras atenția tuturor
Libertateapentrufemei.ro
Marele actor, surprins cu femeile vieții lui. Soția și fiica au aceeași vârstă, 28 de ani, și sunt superbe! El se luptă cu cancerul, ele îl îngrijesc ca pe un rege
Adevarul.ro
Ce scrie Encyclopædia Britannica despre Focul Sfânt de la Ierusalim. „Pretenții de origine miraculoasă”
Elle.ro
S-au căsătorit în mare secret în Dubai, iar acum s-au DESPĂRȚIT! Vedeta noastră a făcut primele declarații despre divorțul de soțul ei, după aproape un an de căsnicie: „Părea imposibil pentru noi doi...”
Unica.ro
Se știe că Luminița Anghel a vrut să adopte și o fetiță, dar nu a mai putut. Ce i-a spus un călugăr de la Muntele Athos, chiar înainte ca adopția să nu mai aibă loc. Cuvintele lui au marcat-o pe viață
Observatornews.ro
Cine este pompierul înecat în lacul Siriu. Familia nu-şi poate explica tragedia, mai ales că tânărul fusese salvamar pentru o scurtă perioadă
HOROSCOP
Horoscop 20 aprilie 2025. Scorpionii sunt chemați să dea dovadă de sinceritate maximă față de ei, în toate evaluările pe care le fac astăzi