ACTUALIZARE 28 octombrie. Emilian Cernica, președintele secției de hochei pe gheață de la Corona Brașov, a venit azi cu precizări.
Interesul tuturor ar trebui să fie ca acest băiat să poată să joace pentru a putea fi convocat la națională. E cel mai bun atacant din România. De altfel, el se află la Brașov și e gata să intre pe gheață dacă va primi acceptul forurilor autorizate.
Emilian Cernica:
”Valchar și-a angajat un avocat și a făcut memoriu pentru a deveni liber de contract, invocând datorii neachitate de fostul club. Așteptăm soluția Federației. Cât privește prima de instalare, ea nu există, fiindcă nu puteam plăti ceva unui sportiv care nu e legitimat la Corona Brașov! În legătură cu problema cărții verzi, dacă va primi drept de joc, probabil că se va rezolva și cu certificatul de transfer”, a mai explicat oficialul.
–––
Valchar, fost internațional ceh de juniori și de seniori, a primit cetățenia română la începutul anului și a devenit eligibil pentru a juca sub tricolor dacă bifează măcar o partidă din actualul sezon.
El ar îndeplini astfel criteriul federației internaționale, și anume patru sezoane jucate consecutiv în țara de adopție.
Cifre incredibile la Ciuc
Atacantul născut la Karvina, 1.83 metri și 90 de kilograme e din 2016 la Miercurea Ciuc, având cifre senzaționale:
- Erste Liga: 126 meciuri, 84 de goluri și 89 de pase decisive
- Liga Națională: 95 de meciuri, 98 de goluri și 111 pase decisive
Numai că, la începutul acestei stagiuni, Valchar a fost atras să semneze de rivala ciucanilor, cei de la Corona.
A cheltuit prima de instalare de la Brașov!
”A încasat și o primă de instalare, de 9.000 de euro”, afirmă oameni informați din hochei. Pentru România, suma e uriașă. De asemenea, contractul nou semnat de Valchar presupunea o remunerație lunară de 5.000 de euro, cu 1.500 de euro mai mult decât angajamentul cu gruparea din Harghita.
Ciucul a prezentat documente cum că nu avea datorii la el
Doar că noul contract s-a făcut pe baza unui memoriu al lui Valchar, care informa că SC Csikszereda are restanțe financiare neachitate.
Am decis să plec pentru că nu vreau să trăiesc în incertitudine. Nu vreau să-mi fac griji pentru salariu, în timp ce nimănui nu-i pasă de rănile mele căpătate pe gheață. Și cel mai stresant este că nu vreau să mă întorc acasă într-o zi și să-mi găsesc lucrurile la ușă, deoarece clubul nu mi-a achitat chiria, lucru prevăzut clar în contract.
Radim Valchar, pe un site de socializare, pe 3 septembrie:
Însă cei de la Ciuc, reprezentați la Biroul Federal de președintele Laszlo Hodos, au adus documente conform cărora plățile către Valchar erau la zi.
Valchar are un contract cu SC Miercurea Ciuc, clubul l-a făcut cetățean român, așa că a semnat pentru următorii 3 ani!
Imre Csató Kovács, sponsor al clubului:
Dosarul ”Valchar” a ajuns pe masa Comisiei de Disciplină a IIHF, iar rezuluția forului mondial a venit acum două săptămâni, chiar înainte de Biroul Federal al FRHG.
Verdictul Federației Internaționale
Succint, Federația Internațională de hochei dă câte un avertisment federației de la București și celor două cluburi și recomandă fie ca grupările să se înțeleagă, fie, în caz contrar, ”Valchar să fie oprit de la jocuri în România, dar să se poată transfera la orice alt club din Europa”.
Acum, și dacă ar vrea să-l elibereze, Corona Brașov pretinde 9.000 de euro, prima de instalare, de la Valchar, însă ceho-românul a cheltuit banii și susține că nu are de unde să-i restituie!
În acest context, e prejudicitată națională, care ar fi putut beneficia din acest an de serviciile excelentului jucător naturalizat!
A jucat ”pe fals” din 2017 încoace!
În plus, forul de la București a fost avertizat și cu privire la unele nereguli în ceea ce privește baza de date, ștearsă de un angajat supărat că a fost demis. Astfel, Valchar a jucat pe fals în România, începând din sezonul 2017! Nimeni nu a știut că certificatul lui internațional de transfer a fost emis doar pe un an, după ce s-a transferat la SC Csikszereda de la Bordeaux (Franța).
De-a lungul carierei sale, Valchar, format de Vitkovice, a jucat și în America la Portland Winter Hawks și Lethbridge Hurricanes (WHL), HC Orlova (Cehia 3), Bardejov (Slovacia 2), Gap și Bordeaux (Franța) și Hokki (Finlanda 2).
Foto: Halmágyi Zsolt(szekelyhon.ro), Papp Zoltan
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9