Cazul mijlocaşului camerunez Patrick Ekeng, care a decedat în timpul meciului Dinamo -Viitorul, după ce s-a prăbuşit pe teren în minutul 70 al întâlnirii, l-a şocat pe Mirel Rădoi.

Fostul internaţional s-a declarat revoltat de modul în care au acţionat cei care trebuiau să-i acorde primul ajutor jucătorului de 26 de ani.

„Cei care trebuiau să aiba grijă cred eu că nu ar trebui absolut deloc menajaţi. În astfel de cazuri ar trebui să fie toleranţă sub zero dacă s-ar putea. Cei care trebuiau să faca altceva decât au facut cred eu că locul nu le este printre noi. Altfel nici nu se poate gândi cineva că în 2016, un jucător care face un stop cardiac pe teren să fie dus la spital după patru minute, când eşti la nici un minut de mers pe jos de acel spital”, a mărturisit, pentru Dolce Sport, Mirel Rădoi.

Fostul tehnician al echipei Steaua a continuat: „Prima oară am văzut faza la TV şi am rămas şocat. Cu toţii în casă am stins televizorul pentru două minute pentru că nu ştiam, eram şocaţi, pur si simplu. Pur si simplu nu ştiam cum să reacţionăm. Am încercat să îi explic fiului meu că nu e ceva foarte grav, dar ştiţi cum e, în mediul online imediat a apărut şi chiar mi-a spus că îi este frică să mai joace fotbal”, a declarat Rădoi.

Patrick Ekeng a fost scos de pe teren cu ambulanţa, în minutul 70 al meciului Dinamo – Viitorul şi a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde, după ce a fost resuscitat timp de o oră şi jumătate, s-a constatat decesul

 
 

Urmărește-ne pe Google News