„Sunt mulțumiți de atitudine, dar nu sunt mulțumit de calitatea jocului. Era normal ca prospețimea să aibă de suferit, am avut antrenamente grele. În ultimele două meciuri amicale ne vom axa și pe rezultat, dar și pe joc, pentru a fi pregăiți pentru Supercupă și pentru meciurile din preliminariile Ligii”, a afirmat Rădoi la Dolce Sport. 

„Sulley e doar în urmă cu pregătirea fizică, nu a fost schimbat din cauză că a greșit cu Austria Klagenfurt (nr. 4-5). Știam de cînd l-am luat că este un jucător bun, nu îi luăm dacă nu îi urmărim bine”;

”Ar fi perfect să mai aducem jucători cât mai repede, dar prețurile cerute pe ei sunt foarte mari, sperăm să ajungem la un consens. Dacă nu vom mai lua nici un jucător, avem, oricum, un lot echilibrat și ne vom descurca așa cum putem”, a mai spus antrenorul Stelei despre transferuri.

„Tănase e foarte important pentru noi. Dacă nu va pleca, vom face totul să-l motivăm și eu sunt convins că va reuși să joace la cel mai înalt nivel. Nu degeaba e căpitanul Stelei!”, a spus Mirel Rădoi despre ”Dodel”.

Noul antrenor al Stelei l-a declasat pe Alex Chipciu din poziția de al doilea căpitan al echipei. Mijlocașul ar putea pleca în Bulgaria, fiind ofertat de Ludogoreț, echipă unde a ajuns Andrei Prepeliță.

Locul său a fost luat de Fernando Varela.

„Este o decizie luată de jucătorim în vestiar. Așa au ales ei, eu am acceptat, nu am o problemă cu asta și nu cred că vor fi nemulțumiri”, a comentat Rădoi.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News