3790-100019-radoi.jpg„Vreau să nu mai fie acea teamă ca în anii trecuţi, pentru că nu avem ce pierde. E greu să baţi Lyonul, dar de trei ani jucăm cu astfel de echipe şi nu mai putem spune că plecăm cu şansa a doua”, a comentat Rădoi la conferinţa de presă de ieri.

Stelistul a completat: „Se poate întâmpla să pierdem, iar după, să câştigăm toate meciurile şi să ne calificăm. Totul depinde de şansă, de cum gândeşte un jucător acea fază. Până la urmă, toate echipele sunt de bătut. Eu cred că vom câştiga”. Asta, chiar în condiţiile în care Mirel spune că „Lyon e cea mai tare echipă din grupă. Însă, pentru noi, va fi un meci de totul sau nimic. Nu ne permitem să ne facem de râs, să spunem că suntem o echipă mică. E momentul să câştigăm, să înscriem”.

3790-99972-lacatus.jpgTehnicianul Stelei, Marius Lăcătuş, a declarat: „Ne aşteaptă un joc dificil, contra unei mari formaţii. Vrem să ne calificăm în faza următoare şi, cu trei puncte în meciul cu Lyon, am putea emite pretenţii”. Totuşi, „Fiara” s-ar mulţumi şi cu o calificare în Cupa UEFA: „E bun şi locul din UEFA. Vom încerca să ajungem iar în semifinalele acestei competiţii”.

Altfel, Lăcă spune că va demisiona atunci când echipa nu va mai avea şanse să câştige campionatul: „Nu se poate vorbi de accesul în primăvara Ligii Campionilor ca despre un obiectiv. În schimb, dacă voi ajunge în situaţia de a rata titlul, voi discuta cu staff-ul administrativ şi abia atunci se va putea vorbi despre demisie”.

Daune de 10.000 de euro pentru un copil din Cluj accidentat la grădiniță: „Există lege de pe vremea lui Cuza, dar nimeni nu știe în România”
Recomandări
Daune de 10.000 de euro pentru un copil din Cluj accidentat la grădiniță: „Există lege de pe vremea lui Cuza, dar nimeni nu știe în România”

Şansa a doua pentru români

Steaua porneşte cu şansa a doua în disputa de diseară, cu Lyon. Amatorii de senzaţii pot însă paria pe bucureş­teni în topul echipelor care vor înscrie cel mai rapid gol al serii. Astfel, Steaua are o cotă atractivă, de 16/1, la fel ca şi Dinamo Kiev şi Fener­bahce. Înaintea ei, se si­tuează toate contracandidatele sale, Ba­yern, cu o cotă de 10/1, apoi Lyon şi Fiorentina, cu 13/1.

Mutu ar putea juca diseară

Adrian Mutu a fost convocat de tehnicianul de la Fiorentina, Cesare Prandelli, pentru meciul cu Bayern München. In­ternaţionalul român are 60% şanse să evolueze. „S-a antrenat duminică puţin cu echipa, iar te­rapia pe care a făcut-o la genunchiul stâng a dat rezultate. Totuşi, decizia finală dacă Mutu va e­volua sau nu va fi luată în ziua meciului”, a anunţat antrenorul.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Știrileprotv.ro
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
O fabrică importantă din România s-a redeschis. S-au investit milioane de euro în ea și va produce multe lucruri utile în construcții
FANATIK.RO
O fabrică importantă din România s-a redeschis. S-au investit milioane de euro în ea și va produce multe lucruri utile în construcții
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Acesta este cel mai rece oraș din lume. Are zăcăminte de aur și diamante, sute de mii de locuitori și singurul muzeu dedicat mamuților de pe Pământ
FANATIK.RO
Acesta este cel mai rece oraș din lume. Are zăcăminte de aur și diamante, sute de mii de locuitori și singurul muzeu dedicat mamuților de pe Pământ
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Un muncitor român a murit în timp ce făcea teste la un rollercoaster din zona în care se desfăşoară festivalul Oktoberfest
Observatornews.ro
Un muncitor român a murit în timp ce făcea teste la un rollercoaster din zona în care se desfăşoară festivalul Oktoberfest
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI