Mai exact, lui Radu Banciu i se pare suspect că Steaua fost învinsă de Pandurii (scor 1-3, etapa a 21-a) și de Petrolul (scor 0-1, etapa a 25-a), în timp ce echipa lui Hagi s-a impus în fața gorjenilor (scor 4-0, etapa a 22-a) și a ploieștenilor (scor 2-1, etapa a 26-a). De asemenea, Petrolul a fost învinsă de Pandurii (scor 0-1, etapa a 24-a), iar Steaua a câștigat meciul cu Viitorul (scor 4-1, etapa a 23-a).
„Nu mă mir ca așa face Viitorul. Hagi asta a făcut toată viata lui. El când a ajuns la Real Madrid nu știa decât să facă blaturi. După aceea a ajuns la Barcelona cu Hristo Stoicikov și toți țiganii ăia de acolo. Apoi a ajuns în Turcia. Unde a jucat? Eu nu pun în discuție că avea șut… Așa era fotbalul în anii 90. În Italia și Spania făceai ce voiai: injecții, făceai și schimb de sânge dacă voiai.
Ce să facă Hagi când a venit ca manager al unui club din România? El este reprezentantul imaginii cooperative. La Galatasaray n-a jucat un meci pe bune în toată viața lui. Așa e fotbalul de acolo, unul trucat. A jucat într-un fotbal trucat. Cum ar fi rămas Sportul Studențesc în Liga I? El a fost luat cu japca de Steaua de la Sportul Studențesc. Altfel, Dobrin era Rege, nu era Hagi„, a spus Banciu, scrie ziuanews.ro.
Radu Banciu l-a ”tăvălit” teribil pe Gică Hagi și cu ocazia zilei sale de naștere, când a împlinit vârsta de 50 de ani. AICI, detalii.