Avertizat cu un cartonaș galben (49), Radu Ștefan, căpitan la Lazio, a marcat golul doi al capitolinilor (72). El a înscris superb, cu capul, la cornerul lui Cataldi.
Ștefan Radu, fundaș stânga, cel care refuză de ani buni naționala, a marcat al treilea său gol pentru Lazio, la care joacă de opt ani.
Pescara a ratat un 11 metri
Milinkovici-Savici a deschis scorul pentru Lazio (67), Immobile a închis meciul (76).
La oaspeți, Alexandru Mitriță, ex-Viitorul, a fost rezervă. El a intrat pe teren în minutul 73.
La 0-0, Memushaj, albanezul celor din Pescara, a ratat un penalty (35).
În Germania, Alex Maxim are fost titular în deplasarea de la Kaiserslautern, 1-0, sâmbătă, în liga a doua germană. El a fost schimbat cu Zimmermann, în minutul 84.
După 5 etape, Stuttgart e pe 4, cu 9 puncte.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Viva.ro
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
FANATIK.RO
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Unica.ro
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație