Au ca obiectiv finala competiţiei
E dificil să alegeţi titularele, ţinând cont că toate jucătoarele Oltchimului sunt foarte valoroase?
Lotul e, într-adevăr, valoros, dar la o echipă apar şi accidentări. Din păcate. În afara Cristinei Neagu, care se ştie că a suferit o accidentare mai demult, mai nou, Melinda Geiger are şi ea o întindere la un umăr.
Cum reuşiţi să le motivaţi pe fete?
Să ştiţi că fetele sunt motivate. Nu trebuie să le mai motivez eu. Dimpotrivă, trebuie să le temperăm elanul exagerat. Toate sunt conştiente că obiectivul nostru e calificarea în finala Ligii Campionilor. Trebuie să adoptăm politica paşilor mărunţi şi să gândim fiecare meci în parte ca şi cum ar fi decisiv.
Sunteţi stresat înaintea meciurilor din Ligă?
Atât înainte, cât şi după asemenea întâlniri, am probleme cu somnul. Nu reuşesc să mă odihnesc. Am mereu insomnii, dar m-am obişnuit.
E mai puternică echipa faţă de sezonul trecut?
Avem un lot mai bine închegat. Oricum, avem un parcurs dificil. Vom întâlni adversare puternice, nume mari în handbalul european. Dacă finala Ligii se va juca la Vâlcea, pentru că sala tocmai a fost omologată, ar fi nemaipomenit să o disputăm în faţa propriilor fani.
Clasament
1. Itxako……………2……2……0……0…….59-46…..4p
2. Oltchim………..2……2……0……0…….55-46…..4p
3. Dinamo V……….2……0……0……2…….51-58……0p
4. Buxtehuder……4……0……0……2…….41-56……0p
Etapa următoare (15 octombrie):
- Itxako – Oltchim
- Buxtehuder – Dinamo Volgograd
foto: Gazeta Sporturilor