Radwanska, favorită 2, s-a impus în finala turneului dotat cu premii de 500.000 de dolari în faţa sportivei Danka Kovinici din Muntenegru, locul 75 WTA, scor 6-1, 6-2.

Agnieszka va participa pentru a cincea oară consecutiv la Turneul Campioanelor. La ediţia din acest an s-au mai calificat până acum Simona Halep (favorita 1), Maria Şarapova, Garbine Muguruza şi Petra Kvitova.

Pentru ultimele trei locuri disponibile la Turneul Campioanelor se luptă jucătoarele Angelique Kerber (Germania), Lucie Safarova (Cehia), Flavia Pennetta (Italia), Timea Bacsinszky (Elveţia), Carla Suarez Navarro (Spania), Venus Williams (SUA), Karolina Pliskova (Cehia) şi Belinda Bencici (Elveţia).

 
 

Urmărește-ne pe Google News