Pentru Rafel Nadal este al 13-lea trofeu din tot atâtea finale disputate pe zgura de la Paris. Totodată, tenismenul spaniol și-a trecut în palmares al 20-lea turneu de Mare Șlem al carierei.
Rafael Nadal – Novak Djokovici 6-0, 6-2, 7-5
Partida poate fi urmărită în format livetext pe site-ul Gazetei Sporturilor.
Va fi pentru a 56-a oară când cei doi tenismeni se vor duela pe teren. Până în prezent, Rafael Nadal are 19 titluri de Mare Șlem în palmares, iar Novak Djokovici 17 asemenea trofee.
În carieră, Rafael Nadal are 99 de victorii la Roland Garros și doar două eșecuri. O înfrângere a fost suferită în sferturile de finală din 2015, când a fost învins chiar de către adversarul de duminică, Novak Djokovici.
Rafael Nadal este specialist al jocului pe zgura pariziană. Spaniolul a câștigat 12 trofee la Roland Garros din tot atâtea finala disputate.
”Aici e casa lui Rafa! L-am bătut în 2015, dar acum am o și mai mare motivație să câștig”, a declarat Djokovici.
De partea cealaltă, Novak Djokovici se poate lăuda numai cu un titlu la Roland Garros, obținut în 2016.
”Djokovici nu e nici fratele meu, nici cel mai bun prieten al meu, dar e un mare jucător. Nu e idealul meu. Un singur om respect cu căciula în jos, acela e Nadal. Nu numai pentru jucătorul care este Nadal, ci și pentru omul care este”, a declarat Ion Țiriac, înaintea finalei de la Roland Garros 2020.
FOTO: EPA
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!