“Băiatul meu, care trăieşte în Suedia de 20 de ani, m-a întrebat, la un moment dat, dacă nu vreau să îmi vând sutele de obiecte pe Internet. Poate aş fi câştigat o mică avere şi aş fi cheltuit-o apoi pe cele lumeşti”, spune Rainea.
Dar fostul “central”, care a fost prezent la trei turnee finale de Cupă Mondială, nu a vrut să dea nimic. “Aţi văzut că Duckadam a dat mănuşile cu care a apărat la Sevilla, iar acum le vrea înapoi!”, a precizat nea Nicu.
“Am considerat că am o altă şansă ca imaginea mea de “cavaler al fluierului”, pe care mi-am construit-o cu trudă în decursul anilor, să fie cunoscută mai bine de posteritate. Şi am ales să donez mai toate amintirile din fotbal pentru susţinerea acestei expoziţii. Acum, când privesc ce a ieşit, am o mare satisfacţie sufletească, pe care, sincer, nici un ban din lume nu mi-o putea oferi. Mai ales la vârsta mea înaintată. Sunt foarte încântat”, a povestit fostul arbitru, care, în 1982, a primit de la preşedintele UEFA trofeul ”Omul la Modă”.
Un întreg perete al expoziţiei este umplut cu fotomontaje cu galeria clubului local Oţelul Galaţi, renumita ”Sidexplozia”, căreia Rainea i-a fost unul dintre “naşi”. “Era şi normal, pentru că sunt gălăţean şi mulţi ani am antrenat în baza sportivă de la Oţelul. I-am consiliat apoi cu privire la regulament şi, până am ieşit la pensie, am fost şi preşedintele lor de onoare”, a început Rainea prezentarea expoziţiei. Alături, la bază, pe un teren de fotbal în miniatură, sunt două mascote ale ultimului Campionat European de fotbal, disputat în Austria şi Elveţia.
A arbitrat cele mai tari meciuri
Cunoscut drept cel mai de seamă cavaler al fluierului din istoria arbitrajului românesc, Nicolae Rainea a intrat în istorie pentru oficierea mai multor meciuri importante, printre care se numără: finala Cupei Campionilor din 1983, Hamburg – Juventus, 1-0, finala Campionatului European din 1980, RFG – Belgia, 2-1, şi Argentina – Italia, 1-2, de la Campionatul Mondial din 1982. Ultimul dintre ele este considerat cel mai frumos meci din istoria fotbalului mondial.
Este cetăţean de onoare în Galaţi
Pe peretele unde au fost afişate doar puţine dintre diplomele primite de-a lungul timpului tronează, la loc de cinste, Diploma de cetăţean de onoare al municipiului Galaţi, cea înmânată de preşedintele Ion Iliescu pentru merite deosebite în domeniul sportului în momentul în care a fost ridicat în grad de cavaler, dar şi diploma de prietenie primită în 2001 de la preşedintele FIFA, Joseph Blatter, pentru contribuţie la succesul fotbalului în lume.
A condus peste 100 de meciuri internaţionale
Timp de mai bine de un sfert de secol, din 1967, când a debutat ca arbitru FIFA, numele lui Rainea a figurat pe genericul a peste 100 de partide internaţionale, dintre care 18 în competiţii interţări. În total, a condus peste 1.200 de partide în toate eşaloanele competiţionale.
Datele statistice arată că Nicolae Rainea a arbitrat în 22 de ţări de pe aproape toate continentele. Numai în Europa a condus câte opt meciuri în RFG (Germania Federală), Grecia, Italia şi Anglia. “Mister Cooper”, cum a fost numit datorită rezultatelor excelente la testele fizice “Cooper”, a arbitrat echipe celebre şi a avut participări nu numai în confruntările din cupele continentale.
În lista lungă a prestaţiilor sale sportive se mai numără două finale de Cupă Balcanică, trei finale ale Cupei României şi participarea la trei campionate mondiale.