Proba cea mai interesantă, cea de la Praid, în lungime de 29 de kilometri, a fost cea care a încurcat toate socotelile, după ce stratul de zăpadă a ajuns la 5 centimetri.
Dacă la parcul de service aflat în Sovata ploua uşor la plecare în bucla ce conţinea, pe lângă Praid, alte două probe speciale mai scurte, pe munte lucrurile erau total altfel, zăpada acoperind total drumul.
În final, organizatorii au decis câştigătorii în urma probelor susţinute până atunci, condiţiile meteo extreme nepermiţându-le să continue concursul. Astfel, Gergo Szabo şi Zoltan Kohler au reuşit victoria în Raliul Târgu Mureş, urmaţi pe locul al doilea de Marco Tempestini şi Dorin Pulpea, iar pe locul trei s-au clasat Bogdan Marisca şi Sebastian Itu.
(Foto: Vali Porcisteanu)