„Tocmai am bătut palma cu domnul Constantin Bucur (n.r. – finanţatorul Gloriei Buzău). Etapa viitoare chiar vreau să merg la Buzău, pentru a asista la meciul Gloriei cu CS Otopeni şi pentru a-i cunoaşte pe oamenii de acolo”, ne-a declarat ieri Raluca Sandu, aflată de miercuri la Cluj, unde a văzut, alături de tatăl său, meciul CFR – Chelsea.
Ştiute fiind legăturile dintre Gigi Becali şi Gloria Buzău, dar şi ultimul loc ocupat de trupa lui Alvaro Magalhaes în Liga I, l-am întrebat pe Costel Bucur dacă nu cumva „transferul” Ralucăi Sandu este, de fapt, o manevră menită în primul rând să mai detensioneze relaţiile Becali – Sandu şi apoi să-i facă pe arbitri să fie mai atenţi cu echipa pentru care lucrează fiica preşedintelui FRF.
„Hai că m-aţi omorât cu întrebare asta. În primul rând că nu mai avem nici o treabă cu Becali, ba chiar vreau să-l bat peste două etape, când vom juca în Ghencea, cu Steaua. Apoi, noi nu ne ţinem de jocuri d-astea de culise. Ne-am înţeles cu Raluca Sandu pentru că vrem să ne ajute să găsim un sponsor cu care să evoluăm pe piept, unul care să aducă anual la buget 700.000 – 1.000.000 de euro”, ne-a spus Bucur.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor