“A fost supergreu, mă bucur că am reuşit să mă concentrez şi să-mi stăpânesc emoţiile. Am făcut patru manşe curate, ceea ce mi-am şi propus. Acest loc 7 reprezintă încununarea muncii mele, mi-am dorit foarte mult să fac un rezultat bun, s-a întâmplat acum şi nu pot decât să fiu foarte fericită şi mulţumită. Pista este una dificilă şi s-a văzut că nu iartă. Sunt convinsă că acum lumea a văzut ce înseamnă sanie, ce înseamnă sporturile de iarnă şi poate vom fi sprijiniţi mai mult. Este un rezultat care mă face să merg mai departe”, a declarat Raluca Strămăturaru după concurs, potrivit site-ului Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Rezultatul Ralucăi Strămăturaru (32 de ani), legitimată la CSA Steaua, face ca România să fie a patra ţară la sanie individual feminin, având în vedere că sportiva noastră a fost devansată în clasamentul final de trei săniere din Germania, două din Canada şi una din SUA.

Felicitată de toată lumea

”Raluca a făcut un concurs foarte bun, şi-a depăşit cea mai bună performanţă a ei. La un moment dat a fost pe locul întâi. Au venit însă nemţoaicele, apoi această fată din Canada, dar important este că suntem pe 4 în lume. Să ne bucurăm de acest rezultat şi să construim pe ce avem”, a declarat, la rândul său, preşedintele COSR, Mihai Covaliu.

Octavian Morariu, membru CIO şi fost preşedinte al COSR, a subliniat: ”Este un rezultat istoric, care nu a mai fost atins de peste 20 de ani. Nu ştiu câţi au remarcat, dar suntem a patra naţiune la această probă, după Germania, Canada şi SUA. Cei care pot să ajute sporturile de iarnă ar trebui ca acum să o facă. Pentru că aşa cum ne-au luat alţii locul la sporturile de vară, aşa şi noi putem să-i depăşim pe alţii la sporturile de iarnă”.

Raluca Strămăturaru va concura şi în proba de ştafetă pe echipe, în 15 februarie.

Raluca Strămăturaru a reuşit, marţi, cea mai bună performanţă a României la Jocurile Olimpice de iarnă în ultimii 24 de ani, după ce s-a clasat pe locul 7 în proba feminină de sanie, la Olimpiada de la PyeongChang (Coreea de Sud).

La JO din 1994, la Lillehammer, Ioan Apostol şi Liviu Cepoi ocupau locul 6 la sanie-2.

În 1998, la Nagano, cel mai bun rezultat a fost obţinut de Eva Tofalvi (biatlon), clasată pe locul 11, în 2002, la Salt Lake City, Eugen Radu şi Marian Tican au terminat pe 15 la sanie-2, în 2006, la Torino, cel mai bun rezultat al delegaţiei României a fost locul 14, obţinut de Gheorghe Chiper (patinaj artistic) şi de ştafeta feminină de 4×6 km biatlon (Dana Plotogea, Eva Tofalvi, Mihaela Purdea, Alexandra Rusu), în 2010, la Vancouver, cea mai bună clasare a fost locul 10, reuşit de ştafeta 4×6 km la biatlon (Reka Ferencz, Dana Plotogea, Mihaela Purdea, Eva Tofalvi), în timp ce la Soci, în 2014, cel mai bun loc a fost locul 17, la bob-2 feminin (Maria Adela Constantin, Andreea Grecu), şi la bob-2 masculin (Florin Cezar Crăciun, Nicolae Istrate).

Strămăturaru a fost a opta după prima manşă, a 12-a în manşa secundă, a 9-a în manşa a treia şi a şasea în ultima manşă, fiind cronometrată cu timpul cumulat de 3 min 06 sec 288/1000.

Germanca Natalie Geisenberger a câştigat al doilea său titlu olimpic consecutiv, în 3 min 05 sec 232/1000, fiind urmată în clasamentul final de compatrioata sa Dajana Eitberger, medaliată cu argint în 3 min 05 sec 599/1000, şi de Alex Gough (Canada), medaliată cu bronz, cronometrată cu timpul de 3 min 05 sec 644/1000.

 
 

Urmărește-ne pe Google News